Niculai Barbă, alături de salvamontiștii suceveni care au arborat Drapelul României pe vârful Rarău

Serviciul Public Salvamont Suceava a marcat Ziua Națională prin arborarea tricolorului românesc pe Rarău și Giumalău, precum și pe trasee montane accesibile turiștilor în această perioadă, printre care și Via Transilvanica. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă. El a menționat că în Masivul Rarău, alături de echipa Salvamont a fost prezentă unitatea canină formată din Erik, Yan şi mai tânărul Sven. Vicepreședintele Barbă a transmis următorul mesaj: „Salvamont Suceava este o adevărată echipă, care oferă un serviciu public exemplar, mereu la înălțime, pe cel mai larg areal muntos al României. Salvamont Suceava înseamnă siguranță deplină pe cărări de munte și multe vieți salvate. La mulți ani, cu sănătate, pe cărări de munte! La mulți ani, România!”.
Niculai Barbă, alături de salvamontiștii suceveni care au arborat Drapelul României pe vârful Rarău,