MOPAN Suceava

Compania românească Bilancia domină piața de furnizare a echipamentelor profesionale HoReCa după trei decenii de dezvoltare constantă. Firma a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, iar acum reprezentanții Bilancia anunță extinderea portofoliului prin includerea cuptoarelor pe cărbuni Mibrasa. Astfel, produsele companiei spaniole, recunoscută pentru inovația și calitatea superioară a cuptoarelor sale, se vor alătura ofertei Bilancia pe piața din România, care acum numără peste 92.000 de articole.

„Suntem încântați să anunțăm includerea cuptoarelor pe cărbuni Mibrasa în portofoliul nostru. Colaborarea cu Mibrasa, o companie renumită pentru inovație și calitate, reprezintă un pas important pentru Bilancia și pentru piața HoReCa din România. Aceste cuptoare, apreciate pentru performanța și durabilitatea lor, aduc o valoare semnificativă profesioniștilor din domeniul gastronomic”, a declarat Cristian Ștefănescu, Deputy Managing Director al Bilancia.

Cu ocazia lansării acestui parteneriat, Bilancia, compania al cărei portofoliu cuprinde peste 92.000 de articole ale unor branduri renumite, a organizat un eveniment de prezentare, incluzând demonstrații live și degustări, cu participarea chef-ilor Michael Passarelli și Ismael Caballero. Evenimentul a reunit colaboratori din industria HoReCa, iar atmosfera a fost completată de momente speciale și degustări oferite de partenerii Bilancia. La eveniment a participat și Cristina Pérez Mahiques, consilier economic și comercial în cadrul Ambasadei Spaniei în România, care a subliniat importanța acestui parteneriat pentru ambele țări.

„Mulțumim Bilancia și Mibrasa pentru invitarea Ambasadei Spaniei în România la acest eveniment. Este o adevărată plăcere să fim aici și să asistăm la o lansare de produs atât de specială. Produsele Mibrasa sunt renumite pentru calitatea lor înaltă și pentru utilizarea focului, atât de importantă în bucătăria spaniolă. Suntem încrezători că aceste soluții de cuptoare pe cărbuni vor fi foarte apreciate aici, în România. Mibrasa a ales Bilancia, un lider european în industria HoReCa, pentru a-i fi partener în distribuția pe piața românească și suntem convinși că împreună vor avea un succes remarcabil. Le dorim mult noroc!”, a declarat Cristina Pérez Mahiques.

Planurile Bilancia pe termen scurt vizează consolidarea portofoliului existent și adăugarea de noi produse și tehnologii care să răspundă nevoilor pieței.

Despre Bilancia

Bilancia este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1992, activă în distribuția de utilaje și accesorii pentru industria ospitalității și retail. Sediul central este în Corbeanca, Ilfov, cu sucursale în Bucuresti, Braşov, Iaşi, Suceava, Bacău, Constanţa, Tulcea, Craiova, Timişoara, Arad, Sibiu, Buzău şi Cluj.

Despre Mibrasa

Mibrasa, inventată și construită în Spania, produce cuptoare pe cărbuni de înaltă performanță și versatilitate, destinate bucătarilor exigenți care doresc să ofere un gust autentic de grătar într-un mediu controlat.

Mai multe detalii în link-ul atasat:

 https://youtu.be/nzWGSCsWMds?si=nS4H7TRqZhLcgMbn

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava