Concert pascal
MOPAN Suceava

Muzeul Bucovinei va avea, de la începutul acestui an, tarife modificate pentru obiectivele pe care le are în județ. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Județean, dacă în cazul Muzeului de Istorie tarifele de intrare au fost reduse, pentru vizitarea Cetății de Scaun biletul de vizitare va fi mai scump.
Începând cu data de 1 ianuarie 2017, tariful de intrare în Cetatea de Scaun a Sucevei a crescut de la 10 lei/persoană, pentru un adult, cât la fost anul trecut, la 12 lei. Același tarif de 12 lei pentru un adult va fi perceput și pentru intrarea la edițiile de anul acesta a unor evenimente precum Festivalul de Artă Medievală sau Bucovina Rock Castel. De la începutul acestui an, elevii și studenții vor plăti trei lei pentru intrarea la Cetatea de Scaun a Sucevei, precum și la evenimentele organizate în incinta acestui obiectiv. De precizat că propunerea de majorare a taxei de intrare la Cetatea de Scaun a Sucevei s-a făcut în urma deschiderii expoziției permanente. O creștere a tarifelor de intrare la expoziția permanentă, comparativ cu anul trecut, a avut loc și la Muzeul de Științele Naturii, de la 4 lei pentru un adult la 6 lei. Elevii și studenții vor plăti 1,5 lei/personă, în timp ce pentru expozițiile temporare biletul de intrare va fi de 4 lei/adult și de 1 leu/elevi, studenți. Biletul de intrare la evenimentele organizate la Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, respectiv târguri și spectacole, va fi mai scump cu un leu, un vizitator adult urmând să plătească patru lei, biletul pentru elevi și studenți fiind de un leu. Tariful pentru vizitarea Muzeului Satului Bucovinean este de 6 lei/adult și de 1,5 lei pentru elevi și studenți.
La Casa Memorială „Simion Florea Marian”, pentru acces la fondurile de documentare, tariful a crescut de la 6 lei lai 10 lei pentru o persoană. Începând de anul acesta, la Cetatea de Scaun a Sucevei se va introduce o nouă taxă, de care „eliberare foto – Cameră de probă”. Astfel, toți cei care vor dori să plece acasă cu o fotografie făcută la panoul în care vizitatorii se pot vedea „îmbrăcați” în haine medievale vor trebui să plătească o sumă de trei lei pentru o fotografie.

De la începutul acestui an, au fost reduse tarifele de intrare pentru adulți, copii și studenți la Muzeul de Istorie Suceava. Astfel, un bilet de intrare pentru vizitarea expoziției permanente a scăzut de la 15 lei la 12 lei pentru un adult, și de la 5 la trei lei pentru elevi și studenți. Cine vrea să viziteze doar Sala Tronului sau Sala Tezaurului va plăti un bilet de șase lei (adult) și de 1,5 lei (elevi și studenți). Vizitarea unei singure secțiuni din expoziția permanentă va costa patru lei pentru un adult și un leu pentru elevi și studenți.
De asemenea, pentru Muzeul de Istorie Siret, Casele Memoriale „Ciprian Porumbescu”, „Nicolae Labiș” din Mălini, „Eusebiu Camilar” din Udești, Casa Bilca și Casa Solca, tarifele de intrare vor fi de 6 lei/adult și de un lei pentru elevi și studenți. La Hanul Domnesc din Suceava, Casa Memorială „Simion Florea Marian” și Muzeul „Ciprian Porumbescu”, biletul de intrare pentru un adult este de 6 lei, elevii și studenții urmând să plătească 1,5 lei.

Pe lângă aceste taxe de intrare, Consiliul Județean a mai aprobat și alte tarife și taxe pentru diverse servicii și evenimente organizate în cadrul obiectivelor Muzeul Bucovinei. Astfel, pentru o cununie sau un botez în biserica Vama din incinta Muzeului Satului Bucovinean se va plăti o taxă de 100 de lei/eveniment. Închirerea unei trăsuri, fără cai, va costa 100 de lei pentru o oră. Taxa de fotografiere pentru neprofesioniști este de 10 lei/oră, în timp ce profesioniștii vor plăti 50lei/oră. Taxa de filmat pentru neprofesioniști va fi de 30 lei/oră, în timp ce filmările profesioniste, cu contract de parteneriat pentru folosirea imaginilor în scop comercial vor costa 200 lei/oră.
Muzeul Bucovinei oferă servicii gratuite pentru persoane cu handicap fizic grav, copii din centrele de plasament, posesorii cardurilor ICOM, veterani de război, lucrători actuali și pensionari din rețeaua muzeală, angajați ai Consiliului Județean Suceava, și partenerilor, în baza contractelor de parteneriat valabile. Pensionarii vor beneficia de reduceri de 50% la tarifele și taxele stabilite pentru anul acesta, în timp ce spațiile folosite pentru expoziții și manifestări culturale se vor pune la dispoziție în mod gratuit.

Noile tarife de la Cetatea de Scaun a Sucevei și de la muzeele din județ, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava