Targul de Toamna Produs in BUcovina 19-21 octombrie 2018

Dialogul dintre ilustrul scriitor român originar din Suceava, Norman Manea (candidat al României pentru Premiul Nobel), și premiatul Nobel, scriitorul american Saul Bellow (legat și el de România), a fost publicat în 2014 în Statele Unite ale Americii, la The Sheep Meadow Press, New York, dar a apărut și în multe alte țări. Recent, acest Dialog a apărut și în China, la Shanghai, la Shanhui Publishing House.


Norman Manea predă literaturi europene la Bard College, in New York. Este unul dintre cei mai traduși scriitori de limbă română. Deține cele mai importante premii internaționale pentru literatură și scrie cu mândrie preponderent în limba română, pe care o consideră Patria Mea. A suferit persecuții în timpul Holocaustului transnistrean de sub regimul Antonescu și în Gulag, din partea unor cercuri naționalist ceaușiste excesive.

În 2014, România a susținut patru candidaturi pentru Premiul Nobel: Norman Manea, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Varujan Vosganian.
Susținând cu devotament cauze internaționale ale României pe linie culturală, diplomatică și de comunicare, Norman Manea se dovedește a fi un veritabil Ambasador al României.

Premii internaționale, selectiv:

  • Premiul Național al Evreilor Americani, în aprilie 1993, pentru romanul său parabolic Despre clovni.
  • Premiul Guggenheim
  • Premiului „Lux Mundi” (2006), oferit de Radio Romania Cultural „pentru talentul artistic și consecvența morală cu care a înfățișat lumii imaginea complexă a societății românești și pentru felul în care a reușit să transfigureze drama biografică
  • Premiul Médicis Etranger, cel mai prestigios premiu francez pentru un roman scris în altă limbă decât franceza, acordat romanului Întoarcerea huliganului pe anul 2006.
  • Titlul de Comandant oferit de Ordre des Arts et des Lettres din Franța.
  • Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru întreaga activitate, oferit de Ziarul Observator Cultural și premiul anual pentru literatură din partea Fundației franceze de iudaism – 2009
  • Ordinul Meritul Cultural de la Președintele României – 2007 și, în 2008, a primit diplome de onoare în literatură de la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
  • Bursa MacArthur și Guggenheim, în Franța Premiul Medicis Etranger și în Italia Premiul Internațional pentru Literatură, Nonino.
  • Titlul doctor honoris causa conferit de Universitatea din București, 2008, Universitatea din Cluj, 2008, Universitatea din Iași, 2012.
  • Legiunea de onoare, Franța, 2009
  • Premiul Nelly Sachs, 2011
  • membru onorific al Royal Society of Literature, Marea Britanie s.a.
Norman MANEA, prestigiosul scriitor internațional de limba română, originar din Suceava, din nou în top. Acum, din nou, editat în China, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
Etichete
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava