Concert pascal
MOPAN Suceava

ISU Suceava a transmis, astăzi, că odată cu încălzirea vremii, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, care au izbucnit în diferite zone ale județului.

„Astfel, transmitem un apel către populaţie, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, mr. Alin Găleată.

El a arătat că duminică, 31 martie, alături de lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a nouă incendii izbucnite la vegetație uscată, în localitățile Șcheia (2), Pătrăuți, Mironu, Șerbănești, Rădăuți, Mănăstirea Humorului, Bivolărie și Grănicești. Flăcările au mistuit aproape 25 de hectare de vegetație uscată și au  pus în pericol alte terenuri din zonă și construcții civile.

„Astfel de intervenții sunt dificile deoarece, de cele mai multe ori, autospecialele de stingere nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces. De asemenea, în zonă nu exista surse de alimentare cu apă, iar suprafața care arde poate fi foarte întinsă. În unele cazuri, cetăţenii ard miriştile, resturile menajere ori vegetaţia uscată, fără a asigura supravegherea, fără a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor, în condiţii de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor de animale sau furajelor. Aceasta, conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării şi la anexele acestora, fiind înregistrate pagube importante și chiar pierderi de vieți omenești! Nu de puține ori, incendiile de miriști și vegetație uscată s-au extins la fondurile forestiere, fiind lichidate cu eforturi susținute ale pompierilor și ale comunităților locale, în perioade de timp îndelungate”, a spus Alin Găleată.

Având în vedere pericolul generat de aceste evenimente, ISU Suceava a solicitat autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea incendiilor, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este interzis!

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar a vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase, dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!”, a încheiat Alin Găleată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava