Noul album al lui Bruce Springsteen, lansat din greșeală pe Amazon

Noul album al lui Bruce Springsteen a fost lansat, din greșeală, pe Amazon, informează contactmusic.com.
Noul material discografic al celebrului cântăreț, intitulat ‘High Hopes’, era programat să fie lansat pe 17 ianuarie, dar din cauza unei greșeli a celor de la Amazon, albumul a fost lansat cu câteva săptămâni mai devreme, pe 28 decembrie. Până când reprezentanții companiei americane de comerț online au sesizat greșeala și au scos link-ul de descărcare, albumul lui Springsteen s-a descărcat de câteva ori și, mai mult, a ajuns să fie disponibil pe mai multe site-uri de profil ilegale, potrivit sursei citate.
‘High Hopes’ este al 18-le album de studio al cântărețului. Noul material discografic a fost înregistrat în New Jeresey, Los Angeles, Atlanta, Australia și New York City și reprezintă rezultatul a 10 ani de muncă.