Concert pascal
MOPAN Suceava

Noul aquapark din municipiul Câmpulung Moldovenesc va fi introdus în strategia de dezvoltare a județului Suceava. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur a spus că în prima ședință a deliberativului va fi completată lista de investiții din Strategia de Dezvoltare a Judeţului Suceava pentru perioada 2021-2027. Gheorghe Flutur a arătat că Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc a solicitat introducerea în această strategie a proiectului „Construire aquapark, municipiul Câmpulung Moldovenesc”. Flutur a precizat că obiectivul proiectului constă în dezvoltarea infrastructurii turistice în municipiul Câmpulung Moldovenesc în vederea valorificării durabile a potențialului turistic prin realizarea infrastructurii de agrement, sens în care municipiul Câmpulung Moldovenesc a achiziționat o suprafață de aproximativ 3 hectare de teren. „Construirea acestui aquapark, alături de domeniul schiabil Rarău și de celelalte obiective turistice din zonă, reprezintă un punct de atracție care să satisfacă cerințele vizitatorilor stațiunii turistice atât în sezonul turistic de iarnă, cât și în extrasezon”, a spus președintele CJ Suceava.

El a adăugat că și Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera a solicitat includerea în Strategia de Dezvoltare a Județului Suceava pentru perioada 2021-2027 a proiectului „Biblioteca de lângă tine”. Obiectivul proiectului constă în construirea sau achiziția de spații proprii pentru asigurarea funcționării filialelor bibliotecii din cartierele Obcini și Burdujeni.

Noul aquapark din Câmpulung Moldovenesc va fi introdus în strategia de dezvoltare a județului Suceava, 1.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava