Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Cristinel Crețu, a anunțat că anul trecut, Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava a procesat nu mai puțin de 346.697 de pasageri. Cristinel Crețu a spus că numărul este aproape dublu comparativ cu cel înregistrat în anul 2020, aeroportul reușind să recupereze peste 80 % din traficul din 2019, anul de dinaintea pandemiei de Covid-19.

„Creșterea este de 83 % față de anul 2020, când au fost procesați 189.199 de pasageri și cu 19 la sută mai puțin față de anul 2019, când pe aeroportul sucevean s-au înregistrat 430.123 de pasageri. Anul 2021 a fost din punct de vedere al traficului de pasageri pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava un an în care am recuperat peste 80 la sută din traficul de pasageri înregistrat înainte de pandemie. Deși a fost tot un an cu restricții generate de pandemie, ca urmare a creșterii numărului de destinații, dar și al numărului de operatori, s-a reușit această recuperare. Aeroportul Suceava oferă servicii bune și sigure pentru pasageri motiv pentru care sperăm ca 2022 să fie un an în care vom depăși traficul de pasageri înregistrat înaintea pandemiei”, a declarat Cristinel Crețu.

Vicepreședintele CJ Suceava a spus că aeroportul va rămâne și în 2022 o prioritate pentru investiții, el precizând că își dorește reluarea de urgență a lucrărilor la noul terminal. Cristinel Crețu a spus că administrația județeană are în vedere și investiții pentru extinderea spațiilor de parcare și pentru modernizarea rețelei de apă potabilă.

Nu în ultimul rând, Cristinel Crețu a amintit că la finalul anului trecut, CJ Suceava a aprobat o rectificare bugetară prin care aeroportul a primit 3,6 milioane de lei, fonduri alocate de Guvernul României.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava