Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Breaza și Moldova Sulița, au intervenit cu trei autospeciale de stingere, un autoturism de teren și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, situată pe raza comunei Moldova Sulița.

Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, iar gospodăria se afla într-un loc izolat, pe un deal, la aproximativ 1,2 Km de cel mai apropiat drum accesibil autospecialelor de stingere.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit P+M, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, și exista pericolul de propagare a flăcărilor la celelalte construcții din gospodărie.

Forțele de intervenție au desfășurat un dispozitiv de stingere în releu, format din 3 motopompe și 35 de role de furtun (o rolă are 20 de metri lungime), iar incendiul a fost lichidat la ora 13:10.

Casa de locuit a ars pe aproximativ 100 mp. Au mai ars obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, elemente de tâmplărie din lemn, obiecte sanitare, documente personale și alte bunuri. S-a degradat învelitoarea din tablă a acoperișului.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, și au fost salvate celelalte construcții din gospodărie, respectiv bucătăria de vară, adăpostul de animale și magazia de lemne, cu bunurile aferente.

O casă izolată din Moldova Sulița s-a făcut scrum într-un incendiu generat de o scânteie de la coșul de fum deteriorat, 8.3 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.3/10 (4 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava