MOPAN Suceava

”Tanola-colecția de mirodenii” este marca sub care o firmă din satul Brăiești-comuna Cornu Luncii produce trufe, legume și fructe lioflizate, adică deshidratate folosind o tehnologie unică în România. Este vorba de SC Tanola SRL a soților Daniela și Constantin Tanasă. ”Pornită ca o afacere de familie, la Tanola surprindem esența satului românesc. Totul începe de la țăranul care-și cultivă pământul cu responsabilitate și respect, fără îngrășăminte chimice și fără tratamente care să altereze proprietățile fructelor și ale legumelor. În locul în care timpul încă mai are răbdare cu oamenii, în sălbăticia pădurilor din regiune, cei șase câini ai familiei noastre caută cele mai prețioase diamante negre din natură – trufele. Roadele acestea toate sunt culese de noi – Daniela și Constantin Tanasă. Cu grijă le spălăm și curățăm, apoi le pregătim pentru tehnologia care îți aduce produsele deshidratate în cea mai proaspătă formă, indiferent de sezon.”, spun fondatorii afacerii de succes.

”Bunicul meu mi-a spus să caut aur. Toată copilăria mi-a povestit despre aurul arzând pe care l-a văzut pe câmp, iar imaginea asta m-a urmărit mereu. Atât de tare încât m-am hotărât să-mi iau detector de metale. Așa am găsit primele 2 trufe”

Constantin Tanasă rememorează momentele care l-au determinat să se apuce de această afacere.  „Bunicul meu mi-a spus să caut aur. Toată copilăria mi-a povestit despre aurul arzând pe care l-a văzut pe câmp, iar imaginea asta m-a urmărit mereu. Atât de tare încât m-am hotărât să-mi iau detector de metale. Așa am găsit primele 2 trufe. Cu 6 ani în urmă, aflat în căutare de drumuri medievale și drahme dacice, am găsit două gâlme care păreau a fi de pământ. Nu mi-au fost semnalate de detector, dar mi s-au părut mai aparte. Le-am luat acasă, le-am studiat, am întrebat specialiștii, iar cele două mistere s-au dovedit a fi un alt fel de aur decât cel pe care noi îl căutam – unul pentru gastronomia internațională și pentru sănătate. Atunci am decis să investesc în primii doi câini, iar de-acolo a fost un singur pas până la a vedea visul nostru împlinit. Fructe, legume și trufe autohtone în orice sezon, prin procedura de deshidratare cu curenți de aer rece – tehnologie unică în România.  Investiția în aparatura de specialitate și grija pentru consumator au făcut din afacerea noastră un reper de calitate pentru produsele din domeniu. Sub brandul Tanola, toate acestea vă sunt aduse astăzi la diferite gramaje și vă oferă o experiență senzorială de excepție”, a relatat Constantin  Tanasa.

Sub brandul Tanola se produc legume deshidratate precum usturoi, ardei, ceapă, sfeclă roșie, amestecuri pentru ciorbă, amestecuri pentru sosuri, toate în diferite granulații și cantități, la cerere sau fructe precum mere, căpșuni, banane, kiwi, mango în variante de mix sau separat. Acestea pot fi consumate ca o gustare sănătoasă, pot fi rehidratate sau folosite în prepararea produselor de cofetărie și patiserie. Nu în ultimul rând se produc trufe negre deshidratate, în diferite variante de gramaje și ambalare.

”Misiunea noastră este să creștem calitatea vieții românilor, sprijinind formarea de deprinderi alimentare corecte și furnizând alimente sănătoase în orice sezon”

Trufa, “diamantul negru” al pământului este o ciupercă subterană, comestibilă, clasa ascomycete din familia Tuberaceae, genul Tuber, având o multitudine de beneficii terapeutice și nutritive. Mirosul trufei negre este de multe ori descris ca fiind teluric, înțepător, euforic și chiar sexy. Are o aromă puternică de mosc, ozon, nuci și ciuperci. Prin procesul de liofilizare (uscare la rece), se obține cea mai bună textură și aromă naturală pentru trufa uscată. Astfel, trufa își păstrează intacte valorile nutriționale. Organoleptic și structural este similară trufei proaspete.

”Deshidratarea a fost dintotdeauna cea mai bună opțiune pentru conservarea naturală a alimentelor. În felul acesta se păstrează majoritatea enzimelor, a vitaminelor și a sărurilor minerale. Realizat la temperaturi scăzute, procesul asigură o calitate superioară pentru produsul final. Tehnologia folosită de noi se bazează pe un sistem de răcire sistematică a aerului. Acesta ventilează progresiv curenții de aer și garantează o deshidratare de până la 5-6% umiditate reziduală. Produsele se usucă repede, fără să fie alterate savoarea, culoarea și proprietățile. Într-o cultură dominată de produse procesate și nesănătoase, noi căutăm alternative gustoase și trainice. Cu Tanola îți aducem nu doar o experiență culinară, ci și moștenirea vitalității satului românesc”, a mai spun soții Tanasă care a adăugat:”misiunea noastră este să creștem calitatea vieții românilor, sprijinind formarea de deprinderi alimentare corecte și furnizând alimente sănătoase în orice sezon”.

Text și foto: www.tanola.ro

O firmă din Cornu Luncii produce trufe, fructe și legume uscate printr-un procedeu unic în România, 6.9 out of 10 based on 21 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.9/10 (21 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava