O șoferiță din Siret puțin ”afumată” nu a ținut corect direcția și s-a răsturnat
Poliția Orașului Siret a fost sesizată joi seară la 112 că pe strada Mărășești din localitate a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Siret, o localnică a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din evenimentul rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.