Concert pascal
MOPAN Suceava

Anii sunt 1759, 1879, 1916 și 1947. Este posibil ca o dată să aibă orientare politică? Pare puțin plauzibil, dar gândiți-vă la următoarele lucruri.

În această zi a anului 1759, marele (și coruptul) revoluționar francez Georges Jacques Danton s-a născut la Arras, regiunea Champagne. Lider al mișcării de înlăturare a monarhiei, a votat pentru execuția regelui Ludovic al XVI-lea și, ulterior, a condus notoriul Comitet de Siguranță Publică, care înlătura pe oricine dădea și cel mai mic semn că ar fi monarhist. Spre sfârșitul revoluției, părea că se transformă în conservator și a plătit pentru asta cu capul, strigând disprețuitor la propria execuție: „Conduceți-mă spre moarte, voi adormi în glorie!”

Fix după 120 de ani, s-a născut un alt revoluționar de profesie, de data asta în Ucraina. Numele său era Lev Bronștein, dar este cunoscut mai bine ca Lev Troțki, un pseudonim adoptat de pe un pașaport falsificat, făcut în momentul evadării dintr-o închisoare țaristă din Siberia, la 23 de ani. La scurt timp după aceasta, a fugit la Londra, unde l-a întâlnit pentru prima oară pe Vladimir Ilici Ulianov, care va adopta pseudonimul Lenin. Când s-a întors în Rusia, Troțki a devenit lider al mișcării conduse de Lenin pentru detronarea țarului. Deși se afla în închisoare în acea perioadă, a fost ales membru al Comitetului Central Bolșevic și, mai târziu, după ce Roșii au pus mâna pe putere, a devenit comisar de război. Numărul doi după Lenin, a fost unul dintre cei cinci membri fondatori ai Politburo. Troțki a fost și el subminat și exilat de către un alt purtător de pseudonim, Iosif Visarionovici Djugașvili, care își luase pseudonimul Stalin (de la cuvântul rusesc stal, care înseamnă „oțel”). Ca și Danton, Troțki a fost ucis de revoluția la crearea căreia pusese umărul. În 1940, la ordinul lui Stalin, un asasin l-a lovit cu un târnăcop în cap pe Troțki, care trăia în exil în Mexic. În timp ce Troțki plănuia revoluția în Rusia, se năștea un alt activist de stânga.

În această zi a anului 1916, la Jarnac, Franța, un șef de gară și soția sa se bucurau de nașterea băiatului lor, care, într-o zi, avea să devină primul președinte socialist al țării sale. Numele său era François Mitterand. Socialist fără rezerve în anii ce i-au precedat triumful prezidențial, Mitterand și-a făcut un nume ca membru al Rezistenței Franceze în timpul războiului. Cu puțin timp înainte de moartea sa, avea să se descopere că activitatea sa din Maquis nu fusese chiar atât de eroică și că lucrase, în prealabil, pentru guvernul colaboraționist de la Vichy. În 1965, în prima sa tentativă de a deveni președinte, a candidat împotriva lui De Gaulle, reprezentând atât socialiștii, cât și comuniștii. În momentul în care a câștigat, în sfârșit, alegerile în 1981, primele sale măsuri au fost luate în direcția naționalizării unui număr mare de bănci și industrii-cheie, multe trecând din nou în administrare privată când economia franceză s-a blocat. A reușit să evite atât execuția, cât și asasinarea, și a murit de cancer în 1996. Dar și-a lăsat Mitterand moștenire ziua de naștere?

În ziua în care împlinea 31 de ani, când ajunsese ministru în guvernul de coaliție al celei de-a Patra Republici, s-a născut la Chicago o fetiță pe nume Hillary Rodham.

Tot la 26 octombrie:

1746: Moare la Londra caricaturistul englez William Hogarth.

1860: Liderul unificării italiene, Giuseppe Garibaldi, îl proclamă pe Victor Emmanuel rege al Italiei.

1905: Norvegia și Suedia semnează un tratat prin care Norvegia devine stat independent.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

O zi cu orientare politică?, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava