Concert pascal
MOPAN Suceava

Verzii suceveni au remis presei un comunicat prin care aceștia au adus o adevărată odă țăranului român pe care l-au numit ”magnificul, unicul, divinul”.

”Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că seva poporului român, puterea națiunii române, vine de la cel care a muncit pământul, adică din magnificul, unicul și divinul cuvânt intitulat ȚĂRAN. Din rândul țăranilor s-au ridicat cei mai mari conducători, lideri, scriitori, compozitori, inventatori pe care i-a avut poporul român.

Burebista, Menumorut, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru cel Bun, Mihail Kogalniceanu, Aurel Vlaicu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ecaterina Teodoroiu, Ion Nistor, cu toții au avut părinți, urmași, care proveneau din nobila familie intitulată ȚĂRANI astăzi FERMIERI. Noi, verzii suceveni, credem că fără această mândră categorie socială nu se construia statul român. Din nefericire, fermierul român, astăzi, este umilit chiar de către rudele lor care se numesc ”marea clasă politică românească”, dar pe care o intitulăm ”parveniții”. Fără legi drepte, fără o finanțare cu adevărat europeană, fermierii români nu pot supraviețui, iar dacă aceștia dispar, cu toții vom avea probleme cu hrana, adică într-un final cu sănătatea”, se spune în comunicatul semnat de liderul județean al Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava