Oprit la timp. Șofer din Mănăstirea Humorului prins la volan cu o alcoolemie de 1,26 mg/l la primele ore ale dimineții
Luni, 15 august, în jurul orelor 08:25, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit pentru control pe raza localității Mănăstirea Humorului, autoturismul condus de un localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.