Concert pascal
MOPAN Suceava

Oștenii voievodului Ștefan cel Mare căzuți în Bătălia de la Baia din 14 -15 decembrie 1467 au fost comemorați la Biserica Albă de la Baia. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

”Au fost momente pline de spiritualitate și mulțumire sufletească la slujba arhierească oficiată pe Înalt PreaSfințitul Părinte Pimen. Jertfa oștenilor lui Ștefan este pilda vie a iubirii de neam și țară, care ne leagă de trecut, prezent și viitor. Lor le-am închinat ruga noastră către Dumnezeu. În seara zilei de 14 spre 15 decembrie 1467 s-a scris istorie la Baia.  După cinci veacuri și jumătate de la victoria domnitorului și a răzeșilor, amintirea acelor momente este vie și am considerat că este de datoria noastră să-i cinstim pe oștenii care s-au jertfit pentru a trăi demni și liberi. Le mulțumesc tuturor sătenilor noștri care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, copiilor care au participat la slujba de seară și au înfrumusețat atmosfera serii cu colinde și cântece patriotice.  În egală măsură mulțumesc Înalt PreaSfințitul Părinte Pimen Pimen pentru frumoasa slujbă și cuvântul de învățătură, preoților care au participat în sobor la Vecernie și Parastas, cât și domnului primar Gheorghe Fron. Cu această ocazie îl felicit și pe părintele paroh Viorel Iftime pentru primirea rangului de iconom stavrofor”, a  declarat primarul de Baia, Maria Tomescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava