Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Punctului de Lucru Crucea , împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Broșteni, au intervenit cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD B2 și cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc de locuințe din orașul Broșteni, a informat ISU Suceava.

Incendiul a fost localizat de către SVSU Broșteni până la sosirea pompierilor militari.

Flăcările se manifestau la nivelul unei camere de locuit cu pericol de propagare la întregul apartament și la cele învecinate. 15 locatari s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor.

De asemenea o fetiță în vârstă de 10 ani, care a suferit un atac de panică a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ. Ulterior fetița și-a revenit și nu a necesitat transportul la spital.

Au ars obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de stolerie. S-au degradat pereții din interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și alte bunuri din interiorul acestuia.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar sau scântei căzute din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de caldură).

Incendiul a fost lichidat la ora 15:00, iar pompierii au salvat restul apartamentului și locuințele învecinate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava