Parlamentarii români au fost îndemnați de deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, să creadă în România și să respecte promisiunile pe care le-au făcut în campania electorală. Maricela Cobuz a susținut ieri o declarație politică în plenul Camerei Deputaților în care le-a vorbit colegilor despre importanța României în Uniunea Europeană.

Maricela Cobuz este de părere că acum a venit timpul să se vorbească despre valorile României ca națiune de sine stătătoare, cu o constituție proprie și cu un Parlament care legiferează în favoarea românilor. Ea le-a transmis colegilor din Camera Deputaților că parlamentarii europeni, ca și cei din Parlamentul României sunt aleși prin vot de către cetățenii români, la fel ca primarii, consilierii locali sau județeni, președintele României. „Ei trebuie să militeze în sprijinul poporului român și a identității naționale. În rândul celorlalte state membre ale Uniunii Europene România are de parcurs un traseu mai greu, dar nu imposibil. Să arătam europenilor ceea ce suntem noi cu adevărat, să ne promovăm adevăratele valori, să ne expunem partea frumoasă a României”, a spus Maricela Cobuz, care a adăugat că „ce s-ar face marile companii IT, clinicile de specialitate din Europa şi din lume etc., fără mințile luminate care s-au născut la noi. Este timpul să devenim la fel de importanți precum am fost iar pentru acest lucru schimbarea şi cheia succesului este în fiecare dintre noi. Iar acum, sloganul <Cred în România> a devenit mai mult decât important”.

Deputatul PSD de Suceava consideră, de asemenea, că este extrem de important ca cetățenii să înceapă să aibă încredere în clasa politică din România, acest lucru putându-se realiza prin respectarea şi îndeplinirea măsurilor promise în campania electorală. Maricela Cobuz a amintit și de faptul că România are reprezentanți și în Parlamentul European, iar aceștia trebuia să aibă misiunea de a ridica standardul actual cu maximă responsabilitate. „Avem nevoie de cei mai buni dintre cei mai buni. Stimați colegi, acum depinde de noi cum privim lucrurile și cum acționăm în favoarea României ca stat independent și suveran. Este timpul ca noi să construim politicile și legile care sprijină cetățeanul român și îl transformă în cetăţean european cu drepturi depline în toate sectoarele de la politic, economic, până la educațional și cel de sănătate”, a încheiat Maricela Cobuz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava