Concert pascal
MOPAN Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a încheiat un parteneriat de colaborare cu Direcția Generală Anticorupție. Potrivit unui comunicat remis de USV, protocolul vizează, în principal, promovarea în mediul universitar a integrităţii, eticii şi deontologiei profesionale, conştientizarea consecinţelor implicării în acte de corupţie, precum şi informarea studenţilor şi a cadrelor didactice cu privire la competenţa conferită de lege D.G.A. Printre altele, Direcția va elabora în colaborare cu instituția academică broşuri şi volume tematice în domeniul prevenirii corupţiei și va acorda sprijin de specialitate în realizarea unor materiale cu mesaje preventive. Conform comunicatului, parteneriatul confirmă eforturile constante ale USV de prevenire a corupţiei care, de-a lungul ultimilor ani, au constat în transmiterea de informări legate de politica USV în acest domeniu. De exemplu, în anii universitari 2013 și 2016, au fost realizate două cercetări care au investigat percepția studenților asupra fenomenului corupției. În ambele cercetări au fost chestionați aproximativ 25% din numărul total al studenților de la Suceava, selecția respondenților avînd la bază o eșantionare proporțional multistratificată pe ani de studiu, facultăţi şi programe de studiu. Datele comparative au evidențiat impactul pozitiv al politicilor aplicate la nivelul USV. Astfel, dacă în anul 2013 media evaluării pozitive a corectitudinii examenelor în USV a fost de 86,1%, cercetarea din 2016 a înregistrat un procent de 92,5%.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava