Concert pascal
MOPAN Suceava

Partidul Mişcarea Populară începe să câştige teren în judeţul Suceava. Afirmaţia îi aparţine secretarului general al Organizaţiei Judeţene Suceava a PMP, Florin Hrebenciuc, care a precizat că un exemplu în acest sens este cel din Vultureşti, unde duminica trecută nu mai puţin de 170 de locuitori s-au înscris în acest partid. El a arătat că în momentul de faţă Organizaţia PMP din Vultureşti are 237 de membri. „Nu ne vom opri aici. Continuăm să înfiinţăm noi filiale în judeţul Suceava şi extindem filialele existente. Şi se poate observa în mod clar o creştere a numărului sucevenilor care vor să se alăture Partidului Mişcarea Populară, cei care vin alături de noi declarând că au încredere în acest partid şi în ideile pe care le promovează”, a subliniat secretarul general al PMP Suceava. El a adăugat că îi invită pe toţi sucevenii care vor să se înscrie în acest partid să vină la sediul PMP Suceava, de pe Mărăşeşti, vis-a-vis de Catedrala Ortodoxă. „Suntem activi şi în mediul on-line, adresa de ineternet a organizaţiei noastră fiind www.pmpsuceava.ro. De asemenea, trebuie remarcat faptul că în ultima perioadă de timp a crescut foarte mult şi numărul de simpatizanţi pe care îi avem pe reţelele de socializare, atât la nivel local, cât şi naţional”, a mai spus Hrebenciuc. Pe de altă parte, el a amintit că Partidul Mişcarea Populară îşi doreşte fuziunea cu Forţa Civică, pentru ca dreapta din România să fie cât mai puternică, procedurile pentru această fuziune fiind deja demarate de liderii celor două formaţiuni politice. „Vrem ca dreapta din România să fie din ce în ce mai puternică. Din acest motiv nu vom exclude de la dialog nici o structură care împărtăşeşte valorile pe care noi le avem”, a subliniat secretarul general al PMP Suceava.

Hrebenciuc a ţinut să mai precizeze că a ales să facă parte din Partidul Mişcarea Populară, după 12 ani de activitate în PDL, deoarece şi-a dorit un alt drum, într-o formaţiune politică ce va milita şi va lupta pentru binele sucevenilor. „Vreau să le mulţumesc tuturor celor de la PDL, alături de care am fost împreună în ultimii 12 ani, şi alături de care am trecut prin foarte multe încercări, dar acum am ales un alt drum, cu speranţa într-un viitor mai bun pentru suceveni şi pentru români”, a încheiat Florin Hrebenciuc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava