Concert pascal
MOPAN Suceava

În zilele de 28 și 29 martie 2024 a avut loc, la Brașov, cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Europene a Serviciilor Financiare. De data aceasta subiectul lansat în dezbatere de Institutul de Studii Financiare (ISF) a fot digitalizarea, mai exact “DIGITALIZARE & SUSTENABILITATE ÎN SECTORUL FINANCIAR – REGLEMENTĂRI ȘI PRACTICI RECOMANDATE”. Au participat la eveniment reprezentanți ai mediului academic, specialiști din zona administrativă, dar și mai mulți lideri din zona de business, mai ales din cea a asigurărilor și din piața de capital. Parteneri instituționali au fost Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Bursa de Valori București (BVB).

Prim-vicepreședintele ASF, domnul Gabriel AVRĂMESCU, a arătat explicit că, pentru instituția pe care o reprezintă, educația financiară reprezintă o prioritate, ca și digitalizarea. Amintim că ISF a făcut pași importanți în sensul digitalizării principalelor activități pe care le gestionează, iar acest lucru se vede în numărul mare de cursanți și absolvenți ai examenelor organizate, aproape integral online de către Institut. În anul 2023, numărul specialiștilor care au trecut prin aceste cursuri și examene a atins un record istoric, de peste 21.000 de participanți.

“ Cred că este un semnal pe care îl dăm cu aceste conferințe pe care noi le organizăm atât la ASF, cât și la ISF, pentru că de la începutul mandatului actualului Consiliu, prioritatea noastră a fost educația financiară. Ne dorim foarte mult să dezvoltăm această zonă, mai ales că, în acest moment, la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară se lucrează la o strategie de educație financiară pe cinci ani, care să fie corelată și cu strategia națională de educație financiară…Auzim de foarte mulți ani că digitalizarea este un proces care va transforma radical țara.

În primul rând avem nevoiede comunicare în acest domeniu. Digitalizarea este un proces continuu care ține de educație. Mă bucur că în acest sens avem parteneri pe cei din piața asigurărilor, pe cei din zona pieței de capital. Avem o colaborare și cu administratorii de pensii private și, nu în ultimul rând, avem o colaborare foarte bună cu Ministerul Finanțelor și cu Guvernul, în general. Toate acestea, așezate într-un cadru potrivit, nu vor duce decât la dezvoltare. Am discutat cu cei de la ISF și vrem să mergem în perioada următoare și către zona antreprenorială. De ce? Pentru că trebuie să arătăm și mediului de business că este important să știe cum să utilizeze instrumentele financiare”, a declarat Gabriel AVRĂMESCU, în deschiderea evenimentului.

Sorin MITITELU, Vicepreședinte ASF pentru domeniul Asigurărilor a subliniat că, deși în spate rămân tot oamenii și tot procesele clasice, digitalizarea poate influența semnificativ gradul de cuprindere în asigurare, spre folosul consumatorilor.

“Digitalizarea este un concept care combină foarte multe elemente și care câteodată este înțeles parțial sau chiar total greșit. În spatele acestui concept este până la urmă omul. Digitalizarea nu înseamnă că oamenii vor dispărea din procese sau că procesele actuale vor dispărea. Vânzările, de exemplu, rămân vânzări. Se schimbă doar instrumentele, care vor deveni mai stabile și mai eficiente.  În asigurări plecăm de la un nivel redus de digitalizare. Este nevoie de mult mai multă digitalizare în procesele de dezvoltare a produselor, în procesele de inspectare și evaluare a datelor și, în final, la stabilirea prețurilor. În acest moment nu vedem un impact al digitalizării în asigurări și ne dorim să îl vedem. Digitalizarea ne va putea ajuta să ajungem la cât mai mulți beneficiari de produse de asigurare. Să avem un procent de locuințe asigurate până la 50-60%, nu de 20%, procentul vehiculelor cu asigurare RCA să fie peste 90%, nu 75% cât este în prezent.” a declarat Sorin MITITELU, la ECFS 2024.

La rândul său, Valentin IONESCU, Președintele ISF, a vorbit despre importanța digitalizării, aducând cifre din mai multe studii la nivel European.

“Digitalizarea și sustenabilitatea împreună fac o pereche de minune. Combinate, sustenabilitatea și ascensiunea tehnologică fulminantă din zilele noastre pot aduce un avantaj competitiv considerabil pentru majoritatea afacerilor.

Un studiu Accenture făcut în 12 țări, printre care și SUA, UK, Franța, Germania, China sau Japonia, pe companii din diverse domenii de activitate, cu venituri între 1-25 miliarde de dolari, arată că doar 7% din totalul companiilor sunt complet integrate din punct de vedere al strategiei de afaceri, tehnologiei și sustenabilității. În urma răspunsurilor celor 560 de companii intervievate, a reieșit faptul că tehnologia joacă un rol ”important” sau ”foarte important” pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate.

Restul de 93% din totalul companiilor intervievate sunt conștiente de valoarea adusă de această integrare în business-ul lor, dar se confruntă cu anumite bariere:

  • 40% nu știu de existența unei soluții pe care să o adopte;
  • 33% se luptă cu complexitatea soluțiilor sau încearcă să adapteze sistemele deja moștenite spre a fi sustenabile;
  • 20% nu sunt conștienți de consecințele nedorite ale tehnologiei sau dacă ceea ce deja folosesc reprezintă o soluție durabilă.”, a spus Valentin IONESCU.

Digitalizarea și sustenabilitatea sunt două teme deosebit de importante în evoluția sectorului financiar din era modernă. În timp ce digitalizarea aduce cu sine inovații tehnologice care schimbă modul în care se desfășoară activitățile financiare, sustenabilitatea devine tot mai centrală, reflectând nevoia de a aborda provocările legate de schimbările climatice și de mediu, precum și de a promova o dezvoltare economică durabilă și etică.

În contextul digitalizării, instituțiile financiare sunt presate să se adapteze rapid la noile tehnologii și să-și îmbunătățească serviciile pentru a răspunde cerințelor unei lumi conectate digital. Acest lucru implică implementarea soluțiilor fintech, utilizarea inteligenței artificiale pentru analiza datelor financiare, dezvoltarea plăților digitale și multe altele. Reglementările în acest domeniu trebuie să țină pasul cu schimbările tehnologice și să asigure un mediu sigur și transparent pentru tranzacțiile financiare online.

Pe de altă parte, integrarea sustenabilității în sectorul financiar presupune adoptarea unor practici responsabile în ceea ce privește investițiile, finanțarea proiectelor cu impact pozitiv asupra mediului și comunității, precum și raportarea transparentă a performanței ESG (Mediu, Social, Guvernanță). Reglementările și practicile recomandate în acest sens vizează să asigure că activitățile financiare contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și la gestionarea riscurilor asociate schimbărilor climatice și altor aspecte legate de sustenabilitate.

Ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, Conferința Europeană a Serviciilor Financiare (ECFS) a fost un eveniment de prestigiu ce a reunit lideri din industria financiară, reglementatori și experți în domeniu pentru a discuta despre tendințele și provocările din sectorul financiar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava