Concert pascal
MOPAN Suceava

Numărul poliţiştilor suceveni care acţionează în stradă, în perioada 29 aprilie – 01 mai 2023, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică dar și pentru realizarea intervenției prompte la evenimente.

În această perioadă, peste 250 de poliţişti suceveni sunt la datorie, zilnic, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă această minivacanță în liniște și siguranță. Poliţiştii suceveni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Au fost stabilite activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi s-a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.Poliţiştii care acţionează zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti  din toate structurile au constituit rezerve de personal, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.

În contextul problematicii circulației rutiere pe principalele drumuri naționale și europene din județ, s-a dispus monitorizarea atentă a valorilor de trafic pentru gestionarea riscului rutier. Pe toată perioada minivacanței, acţionează zilnic 25 de autospeciale de poliție rutieră, dintre care 8 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 48 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere. De asemenea, se acționează cu 20 aparate etilotest și 8 aparate Dragger Drugtest pentru identificarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe interzise.  Totodată, se acționează în locurile pretabile pentru organizarea de picnicuri, în acțiuni comune cu jandarmii și cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, dar și cu alte structuri. Polițiștii vor avea în vedere și zonele turistice de pe raza județului, dar și manifestările cultural artistice organizate în această perioadă, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane și respectarea prevederilor legale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava