Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 20 – 28 iulie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat activitățile preventive în taberele școlare organizate în localitățile Dorna Arini, Mănăstirea Humorului și Frasin, în cadrul „Campaniei pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private”. În cadrul activităților polițiștii le-au explicat copiilor/tinerilor ce presupune cyberbullyingul, efectele acestuia, reguli de prevenire, etc.

De asemenea, în această perioadă,  polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciului Rutier au derulat activități preventive în cadrul școlilor de vară de pe raza mai multor localități, ocazie cu care elevilor le-au fost prezentate aspecte privind circulația pe drumurile publice în calitate de pieton, biciclist, mopedist etc, reguli de prevenire a victimizării în accidente rutiere, ș.a.

În cadrul întâlnirilor elevilor le-a fost prezentat și atelierul mobil din dotarea Serviciului Rutier, fiindu-le distribuite și materiale cu caracter informativ-preventiv.

La activitățile desfășurate în cadrul școlilor de vară au participat și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava care au prezentat elevilor aspecte privind riscurile consumului de alcool, tutun sau droguri.

Beneficiari au fost peste 300 de elevi, dar și cadre didactice prezenți în taberele de vară.

Polițiștii  recomandă copiilor/tinerilor să respecte următoarele reguli pentru a preveni cyberbullyingul:

  • Nu posta informații personale precum: adresa, numărul de telefon, denumirea și adresa școlii în care înveți;
  • Nu posta fotografii sau filmulețe care te pot pune în situații jenante, te pot vulnerabiliza;
  • Nu comunica parolele conturilor/aplicațiilor nimănui, nici măcar prietenilor;
  • Nu răspunde la mesaje atunci când ești nervos sau supărat. Un răspuns din partea ta poate încuraja hărțuitorul să continue;
  • Deloghează-te pentru o perioadă de timp atunci când cineva te hărțuiește/intimidează în mediul online;
  • Raportează și blochează persoanele care te deranjează.

În cazul în care ești victimă a cyberbullyingului, polițiștii recomandă următoarele:

  • Vorbește cu un adult. Ai putea vorbi mai întâi cu părinții tăi. De asemenea ai putea raporta problema administratorilor site-ului folosit de agresor. În cazuri extreme, tu sau părinții tăi trebuie să anunțați cadrele didactice, poliția sau chiar să căutați asistență juridică.
  • Salvează toate dovezile. Chiar dacă nu le citești, salvează mesajele cu conținut agresiv, idiferent că sunt SMS-uri, mesaje instant,e-mail-uri, postări pe bloguri sau rețele sociale sau orice tip de mesaj.
  • Nu accepta nici o formă de bullying/cyberbullying, pe considerentul că ”nu e mare lucru”, ” copiii sunt răi uneori”, ” se mai întâmplă”, etc.

 

Activitățile cu caracter informativ-preventiv vor continua pe întreaga perioadă a vacanței de vară, în taberele școlare și școlile de vară  organizate în diferite localități ale județului, publicul țintă fiind elevii din învățământul preuniversitar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava