MOPAN Suceava

Polițiștii suceveni au desfășurat, în perioada 15 – 20 aprilie 2019, mai multe activități de informare a persoanelor din comunitățile rurale pentru creșterea gradului de siguranță a acestora și prevenirea infracțiunilor de furt, tâlhărie și înșelăciune.

Poliția Suceava a transmis că în ultimele zile activitățile au fost concentrate în special în comunitățile cu populație de rit catolic, având în vedere sărbătoarea Paștelui Catolic. Astfel, au fost desfășurate ativități preventive în comunitățile din Cacica, Pârteștii de Sus, Pârteștii de Jos, Soloneț, Siret dar și în alte zone.

În cadrul acțiunii, polițiștii au mers din casa în casă la persoanele vârstnice sau care trăiesc în case izolate și le-au prezentat metode de operare ale hoților sau infractorilor care comit înșelăciuni prin diverse moduri de operare. Totodată, reprezentanții agenților economici au fost instruiți cu privire la comercializarea alcoolului către persoane aflate în stare de ebrietate, consumul excesiv de alcool fiind cauza unor numeroase fapte cu violență.

„Au fost înmânate cetățenilor la domiciliu sau în preajma lăcașurilor de cult peste 400 de ghiduri cu recomandări preventive iar în locații care asigură vizibilitate au fost lipite 80 de afișe. Acțiunile sunt circumscrise campaniilor de prevenire „Primăvara siguranței”, și „Împreună pentru o comunitate mai sigură”, care au ca scop prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, în special în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale dar și a minivacanței de 1 Mai”, se arată în comunicatul de presă al Poliției. De asemenea, în completarea activităților de informare și responsabilizare, polițiștii au continuat acțiunile pentru prevenirea actelor ilicite de comerț, știu fiind faptul că în această perioadă unii comercianți, din dorința realizării unor câștiguri rapide profită de consumatori, inclusiv prin realizarea unor acte ilicite de comerț.

Poliția Suceava a atras atenția că potrivit Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite constituie activități comerciale ilicite și au ca efect aplicarea, față de cei care le-au săvîrșit, a măsurilor prevăzute în prezenta lege, următoarele:

  • efectuarea de acte de comerț fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru desfășurarea unei activități comerciale sau cu încălcarea de către comercianți a obiectului activității lor comerciale, stabilit în condițiile legii;
  • revânzarea la un preț mai mare a mărfurilor cumpărate din unitățile de desfacere cu amănuntul; revânzarea mărfurilor cumpărate de la un comerciant cu amănuntul, cu un preț mai mare cu 10% decât cel de cumpărare. În cazul în care mărfurile suferă operațiuni de prelucrare din care nu rezultă un produs nou, de reambalare, depozitare și alte asemenea, prețul nu poate fi mai mare decît cu cel mult 20%;
  • cumpărarea de produse, în scop de revânzare, de la restaurant, cofetărie, bar, cantină, unitate de turism sau altă unitate similară;
  • stocarea de mărfuri în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor ulterioare;
  • ascunderea, alterarea sau distrugerea de acte ori documente, neînregistrarea mărfurilor, precum și ținerea unei duble evidențe contabile, în scopul sustragerii de la plata unor impozite sau taxe;
  • vânzarea de mărfuri de către comercianți în alte locuri decît cele autorizate de primării sau în afara condițiilor înscrise în licențe;
  • condiționarea vânzării unui produs de cumpărarea altui produs;
  • orice altă faptă săvîrșită de un comerciant cu scopul de a crea un deficit pe piață în aprovizionarea cu mărfuri a populației.

„În acest context, la data de 20.04.2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava au organizat o acțiune punctuală pe raza județului pe linia prevenirii şi combaterii comerţului neautorizat, fiind verificate 9 societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale/familiale. Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.000 lei, la Legea nr.12/1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite”, se arată în finalul comunicatului Poliției Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava