Concert pascal
MOPAN Suceava

Ziua de 3 mai este o zi de mare sărbătoare în comunitatea poloneză, Ziua Constituției. Pe 3 mai 1791 a fost adoptată prima constituție modernă, scrisă, în Europa modernă și a doua, după cea americană, din lume. ”Astăzi 3 mai este una dintre cele două cele mai importante sărbători naționale poloneze. Pe 3 mai 1791 a fost adoptată prima constituție modernă, scrisă, în Europa modernă și a doua – după cea americană – din lume. A fost o lege care reglementa sistemul juridic al Uniunii statale polono-lituaniene. A fost o încercare de salvare a țării care a pierdut o parte din teritoriul său ca o consecință a primei împărțiri, realizate în anul 1772 de Prusia, Austria și Rusia. La puțin timp după adoptarea ei s-a realizat a doua și a treia împărțire în 1793 și 1795 și Polonia și-a pierdut independența pentru mulți ani. Constituția din 3 Mai nu a intrat în vigoare niciodată, și cu toate acestea, amintirea ei a sprijinit aspirațiile generațiilor viitoare la independență. A fost considerată un document foarte progresist pentru timpurile sale. Pe 3 mai în Biserica Catolică din Polonia este celebrată sărbătoarea Preasfânta Fecioară Maria, Regina Poloniei. Acest cult deosebit al Mariei ca Preasfânta Fecioară Maria, Regina Poloniei apare în Polonia dar și în parohiile poloneze și ale diasporei poloneze din străinătate. În România, biserica dedicată acestei sărbători este biserica „Preasfânta Fecioară Maria, Regina Poloniei” din Vicșani”, a explicat președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava