Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă, 2 decembrie 2023, în liniștea pustiei, în mireasma codrilor de brad, într-o atmosferă desprinsă din tablourile unei ierni liniștite, cler și popor în frunte cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au participat la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, săvârșită la Mănăstirea Vadu Negrilesei, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Cleopa Ilie.

Din soborul de slujitori au făcut parte ostenitori ai Centrului Eparhial, ai Protopopiatelor, slujitori din parohii, stareți monahi și monahii și mulți credincioși, veniți mai de aproape sau mai de departe.

În cuvântul de folos ierarhul a evocat viața plină de curaj, responsabilitate și osteneală a înaintașilor, martiri sau cuvioși, care au rămas fideli țelului lor indiferent de vremurile pe care le-au traversat. Totodată Preasfinția Sa a accentuat lucrarea lui Dumnezeu revărsată asupra Mănăstirii Vadu Negrilesei care se înalță în vremuri dificile ca o mărturie a evlaviei și a generozității credincioșilor.

Un cuvânt de apreciere și recunoștință a rostit și părintele stareț, arhimandritul Ștefan Gușă. Sfinția sa a mulțumit Înaltpreasfințitului părinte Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților pentru toată susținerea, îndrumarea și binecuvântarea ridicării mănăstirii. Totodată, părintele stareț a mulțumit credincioșilor pentru ajutorul dat și a înnoit apelul de a sprijini în continuare lucrările de zidire, pentru ca mănăstirea să fie pregătită de sfințire și să primească așa cum se cuvine momentul mult așteptat al canonizării cuvioșilor Paisie Olaru și Cleopa Ilie.

După Sfânta Liturghie, ierarhul dimpreună cu preoții diaconii și credincioșii au mers în procesiune spre bordeiul în care s-a nevoit părintele Cleopa din apropierea mănăstirii. Aici s-a săvârșit o slujbă de pomenire la sfârșitul căreia Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a evocat virtuțile părintelui Cleopa și a subliniat importanța viețuirii duhovnicești a asemenea marilor cuvioși, care au făcut din părintele Cleopa un părinte duhovnicesc pe care îl pomenim cu evlavie și care se roagă pentru noi.

În continuare părintele Aurel Goraș, protopop al protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a rostit un scurt cuvânt în care a mulțumit ierarhului, părintelui stareț, preoților, diaconilor și credincioșilor pentru osteneala participării la această slujbă. Sfinția sa a amintit, totodată, etapele importante din zidirea mănăstirii și importanța acesteia. În acest sens, părintele protopop a adresat îndemnul de a fi ctitori ai noii mănăstiri, prin care ne putem înveșnici numele alături de al cuvioșilor Paisie și Cleopa.

Cei care vor să devină ctitori ai așezământului monahal închinat Pogorârii Sfântului Duh și marilor duhovnici Paisie Olaru și Cleopa Ilie, repere luminoase ale Ortodoxiei românești a secolului al XX-lea, a căror canonizare este rânduită pentru anul 2025, o pot face prin donații în conturile eparhiei, deschise la Banca Comercială Română.

Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014;
în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110;
în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004.

Contact: Arhim. Ștefan Gușă (0747791916)

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava