Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Potrivit sondajului Best Buy Award 2015, Praktiker România oferă clienților săi cea mai bună ofertă de calitate preț, în categoria produselor de grădinărit. Studiul, realizat de organizația elvețiană ICERTIAS, a analizat evaluarea clienților români a pieței locale de retail, din punctul de vedere al calității raportate la preț.

Ca parte a studiului Best Buy Award, respondenții au fost întrebați ce anume reprezintă pentru ei cel mai bun raport calitate-preț. Aceștia au declarat că, potrivit experienței personale pe piața românească, cea mai bună valoare la prețul plătit reprezintă aspectul care contează cel mai mult în această privință.

Totodată, participanților li s-a cerut să răspundă la următoarea întrebare: „Specificați lanțul de magazine (sau un loc de vânzare) pentru achiziționarea de plante ornamentale și echipamente pentru amenajarea pamantului (răsaduri, sol, ornamente de grădină etc.), care, în România, oferă cel mai bun raport calitate-preț“. Majoritatea persoanelor chestionate a răspuns: „Praktiker”.

Studiului Best Buy Award a fost construit pe baza unor întrebări deschise.  Astfel, respondenții au putut preciza în mod liber numele oricărui producător sau furnizor care, potrivit experienței lor personale, întrunește criteriile analizate.

„Acest rezultat confirmă din nou că Praktiker îmbunătățește stilul de viață al clientului oferind soluții inovatoare și la un preț pe care și-l pot permite, pentru casă și grădină. Suntem mândri de primirea acestei recunoașteri. Aceasta înseamnă că eforturile noastre de a veni în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor clienților dau roade. Este și o mare responsabilitate pentru noi, aceea de a menține aceleași standarde ridicate cu privire la produsele și serviciile pe care le oferim”, a declarat Michael Krahn, Country  Manager  Praktiker România. 

Cercetarea Best Buy Award Construction a fost realizată în România de către organizația elvețiană ICERTIAS – International Certification Association. Organizația măsoară nivelul de experiență și satisfacție al cetățenilor cu privire la raportul calitate-preț al produselor și serviciilor regăsite pe piață.

Este important de subliniat că cercetarea Best Buy Award nu măsoară valoarea de marcă sau cota de piață. Experiența, opinia, satisfacția și percepția consumatorilor sunt utilizate exclusiv pentru calibrarea raportului calitate-preț pentru bunurile și serviciile de pe piață, pe baza experienței personale.

Metodologia și eșantionul

Cercetarea Best Buy Award Construction – România – 2015/2016 a fost realizată de organizația elvețiană ICERTIAS – International Certification Association GmbH, pe un eșantion de 1,200 respondenți. Aceștia au fost profesioniști din domeniul construcțiilor și persoane particulare din România – exclusiv utilizatori de Internet. Sondajul a fost realizat în februarie 2015 cu ajutorul unui chestionar web urmat de metoda Computer Assisted Web Interviewing – Deep Mind Awareness (CAWI – DEEPMA).

În România, Praktiker s-a impus ca lider al pieţei de DIY, fiind cel mai cunoscut brand în rândul consumatorilor români, cu un nivel de notorietate de peste 98%. În prezent, compania are 28 magazine în 24 de oraşe din ţară. Oferta Praktiker România cuprinde peste 40.000 de produse, incluzând: decoraţiuni pentru interior şi exterior, produse de gradinarit si materiale de amenajari; produse sanitare, mobilă, electronice şi electrocasnice.

Despre proiectul Best Buy Award

Astăzi mai mult ca oricând cumpărătorii caută cel mai bun raport calitate-preț. Înainte de a lua o decizie cumpărătorii compară prețul și calitatea pentru fiecare produs pe care intenționează să-l cumpere. Raportul dintre un preț bun și cea mai bună calitate posibilă (Best Buy) este acum mai important ca oricând pentru consumatorul european mediu. În acest sens scopul proiectului și certificatului „Best Buy Award” este de a-i ajuta pe cumpărători să caute și să găsească cele mai bune produse și servicii de pe piața românească, în funcție de calitate și de preț.Proiectul și certificatul „Best Buy Award” sunt concepute pentru a simplifica găsirea celor mai bune produse și servicii la cel mai bun preț și se adresează cumpărătorilor de pe piața locală și internațională.

Best Buy Award (www.bestbuyaward.org) este un proiect al organizației elvețiene ICERTIAS – International Certification Association GmbH (www.icertias.com).

Despre Best buy Award

Best Buy Award (http://www.bestbuyaward.org) este un proiect internațional continuu pentru cercetarea și premierea produselor, serviciilor și altor entități de pe piețele locale și internaționale care oferă cel mai bun raport calitate-preț, exclusiv în funcție de experiența și opiniile consumatorilor. Proiectul Best Buy Award este coordonat și susținut la scară globală de organizația elvețiană ICERTIAS – International Certification Association cu sediul la Zurich, Elveția. Pentru cercetările din cadrul Best But Award, ICERTIAS colaborează cu numeroase organizații locale și internaționale, încurajând astfel cooperarea în vederea conștientizării importanței raportului calitate-preț la nivel local și global.

Despre Icertias

ICERTIAS – International Certification Association este o organizație privată, independentă politic, cu sediul la Zurich, Elveția. ICERTIAS (http://www.icertias.com) încurajează metodele inovative de testare și cercetare a piețelor la nivel local și internațional. Organizația se concentrează în primul rând pe recunoașterea și promovarea la nivel global a calității și valorii produselor. ICERTIAS încurajează de asemenea cooperarea internațională dintre organizațiile, mai vechi sau mai noi, care se ocupă cu testarea, cercetarea și certificarea produselor și serviciilor și promovează colaborarea în vederea dezvoltării instrumentelor de testare, cercetare și certificare dincolo de granițele naționale.  Acționând din perspectiva consumatorului, ICERTIAS instruiește organizațiile locale astfel încât acestea să promoveze acele produse și servicii care sunt testate pentru atingerea standardelor sale de înaltă calitate și pentru a extinde aceste standarde la nivelul piețelor locale și internaționale. La nivel internațional, ICERTIAS este cel mai bine cunoscută pentru sistemele sale de cercetare și certificare   Best Buy Award (http://www.bestbuyaward.org) și QUDAL – QUality meDAL (http://www.qudal.com).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava