Concert pascal
MOPAN Suceava

Începând de marți, 1 februarie, Teatrul Național din Timișoara deschide pe site-ul www.tntimisoara.com platforma on-line CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ, dedicată dramaturgiei contemporane românești și noilor traduceri din literatura dramatică a lumii. CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ vine în sprijinul profesioniștilor de teatru și al studenților din învățământul teatral, punându-i în contact cu texte noi și, de asemenea, cu autorii acestora sau, în funcție de text, cu traducătorii.

CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ face parte din programul Virtual, inclus în proiectul de management aprobat pentru Teatrul Național din Timișoara, pentru perioada 2022 – 2026 și, totodată, este parte din proiectul Vocile orașului – Open the words, în perspectiva Capitalei Europene a Culturii și reprezintă o formulă alternativă de promovare a dramaturgiei românești și de accesare a dramaturgiei universale în traduceri.

Teatrul Național vine în întâmpinarea utilizatorilor platformei, prefațând piesele cu un sinopsis și, totodată menționând pe fiecare text inclus în  CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ datele de contact ale autorului sau traducătorului, dat fiind că pentru utilizarea textelor în vederea montării, publicării etc., este necesară obținerea drepturilor din partea autorului. Lectura textelor incluse în CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ este gratuită.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava