Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu s-a aflat alături de rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa și profesorul Petru Ghervan la primirea echipei de handbal masculin a USV care a câștigat pentru a treia oară titlul de campioană europeană universitară. ”Felicitări echipei de Handbal Masculin a Universității  din Suceava care a câștigat  pentru a treia oara Titlul de Campioană  Europeană Universitară! Am participat la o scurtă ceremonie de primire a eroilor noștri care aduc cinste și onoare comunității. Sperăm să putem organiza și la Suceava asemenea competiții după finalizarea Sălii Polivalente”, a spus Lungu.

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava a repetat performanța de anul trecut, câștigând ediția 2023 a Jocurilor Europene Universitare, găzduite de orașul Podgorița, Muntenegru, la finalul unui meci contra reprezentativei Universității Coasta de Azur, pe care a învins-o cu scorul de 37:36. Echipa suceveană a reprezentat cu succes culorile țării noastre, câștigând toate partidele disputate în cadrul competiției, împotriva unor adversari din Marea Britanie, Franța, Germania, Norvegia și Portugalia.

În cele 70 de minute ale finalei, jucătorii celor două echipe au impresionat publicul cu un meci intens disputat, cu numeroase goluri marcate și cu o atitudine de fair play. Spiritul de echipă, determinarea și coerența pe teren ale echipei CSU au făcut diferența, conducând către adjudecarea, pentru al doilea an consecutiv, și pentru a treia oară în istorie, a titlului de campioană europeană universitară. Menționăm, cu deosebită plăcere, că jucătorul sucevean Botond Balazs a fost desemnat cel mai bun marcator și cel mai valoros jucător al turneului.

Performanța este una remarcabilă, pentru care trebuie felicitați antrenorii Răzvan Gavriloaia și Iulian Andrei și cei 13 jucători care au dus greul competiției din Muntenegru: Ionuț Șoldan, Iulian-Cristian Roșu, Alexandru Reuț, Claudiu-Andrei Lazurcă, Alexandru Bologa, Dragoș Podovei, Albert-Iulian Vizitiu, Cosmin-Constantin Lupu, Daniel Stanciuc, Alexandru Focșăneanu, Adrian-Laurențiu Urdă, Botond Balazs și Alex-Mihai Dascălu.

Totodată, trebuie să adresăm mulțumiri celor care susțin handbalul universitar sucevean: Universității „Ștefan cel Mare”, Primăriei Municipiului Suceava, sponsorilor și suporterilor CSU.

Trebuie să subliniem faptul că, la acest campionat universitar european de handbal, România a reușit o dublă performanță, adjudecându-și medaliile de aur și la turneul fetelor, campioană europeană devenind echipa Universității „Ovidius” din Constanța. Pentru reușita din acest an, echipa de handbal a CSU a primit o bursă specială, în valoare de 100.000 de lei, acordată de conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Reamintim faptul că echipa CSU este campioană europeană pentru a treia oară, repetând performanța din 2017, înregistrată la Jocurile Europene Universitare de la Malaga (Spania), și pe cea din anul 2022, înregistrată la Jocurile Europene Universitare de la Lodz (Polonia).  În anul 2018, CSU a cucerit medaliile de bronz, la finalul campionatului de la Coimbra (Portugalia).

Primarul Lungu alături de rectorul Popa și profesorul Ghervan la ceremonia de primire a echipei de handbal masculin a USV campioană europeană universitară, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava