Concert pascal
MOPAN Suceava

Federaţia Nationala PRO AGRO  se dezice de activităţile intreprinse de unele asociaţii care, cu sprijinul unor demnitari, au negociat contracte de import  ale Iordaniei  pentru ovine-tăiere imediată, cu acceptarea unor condiţii greu de indeplinit şi deosebit de costisitoare pentru membrii săi.

Această acţiune s-a derulat intr-un moment  important in care experţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au reuşit să relaxeze condiţiile de certificare şi să asigure  practic redeschiderea comerţului cu Iordania.

Ca urmare, asociaţiile de profil din cadrul PRO AGRO au solicitat conducerii A.N.S.V.S.A. reprezentarea la negocieri a  tuturor organizatiilor ale crescatorilor si exportatorilor intr-un cadru transparent. PRO AGRO invita si trimite informări in timp util tuturor membrilor săi pentru participarea la aceste evenimente cruciale pentru activitatea de comert si recomanda si celorlalte organizatii sa faca la fel pentru a nu se mai ajunge in situatii precum cea prezentata anterior.

Atragem atenţia asupra pericolului exercitat asupra comerţului cu animale vii prin acţiuni de acest tip şi sperăm ca reprezentanţii instituţiilor publice de profil să găsească soluţii de stopare a acestor incidente.

Membrii FEDERAŢIA NATIONALA  PRO AGRO

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava