Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava
Galerie foto53 poze în acest set

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, joi, 29 iunie 2023, pe străzile municipiului Rădăuți s-a desfășurat o impresionantă procesiune cu moaștele Sfinților Ierarhi Leontie cu sprijinul autorităților locale. Procesiunea intitulată Drumul Sfântului, amintind de tradiția care numește în acest mod calea de acces spre Biserica „Sfântul Nicolae” s-a desfășurat pe traseul Mănăstirea Bogdana-strada Bogdan Vodă-strada Mihai Viteazul-strada Calea Bucovinei-strada Eudoxiu Hurmuzachi-strada General Iacob Zadik-strada Calea Cernăuți-strada Piața Unirii.

Racla cu cinstitele moaște a fost însoțită pe traseu de mii de credincioși mulți îmbrăcați în costume populare. În alai s-a aflat și primarul Bogdan Andrei Loghin care a purtat o frumoasă  ie tradițională însoțit fiind de mai toți primarii din localitățile din zona Rădăuți în jur de 20 de la număr care de asemenea au purtat ii.

Alaiul a fost deschis de icoana ce-l reprezintă pe vasul cel sfințit al acestor meleaguri purtată în mâini de tineri îmbrăcați în costum popular. Racla care a fost străjuită de polițiști de frontieră care aveau făclii în mâini a fost însoțită de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un lung sobor de preoți, monahi, monahii, copiii de la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie”, elevi de la școlile din oraș, autorități locale și județene. De menționat că procesiuena s-a desfășurat în sunet de buciume iar din alai au făcut parte și credincioși călare.

La sfârșitul procesiunii, racla cu cele două odoare de mare preț a fost așezată într-un baldachin special realizat pentru aceste moment festiv, după care s-a citit Paraclisul Sfântului Ierarh Leontie.

Sărbătorirea hramului va fi încununată de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, sâmbătă, 1 iulie 2023, pe scena amplasată în incinta așezământului monahal.

Pentru a-l sărbători cum se cuvine pe sfântul făcător de minuni și ocrotitor al acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu, Mănăstirea Bogdana își așteaptă închinătorii de aproape și de departe pentru a primi răspuns rugăciunilor lor de la Multmilostivul Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului și a tuturor sfinților.

Foto credit:Cătălin Urdoi

Bogatul program liturgic din aceste zile închinate pomenirii celui considerat ocrotitor al Municipiului Rădăuți este următorul:

Program liturgic cu ocazia Prăznuirii Sfântului Ierarh Leontie

29 iunie – 2 iulie 2023

Joi – 29 iunie – Sfinții Apostoli Petru și Pavel

ora 8.00 – Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

ora 9.30 – Sfânta Liturghie – pe scena amenajată în curtea mănăstirii

ora 19.00 – 20.30 Procesiunea cu Moaștele Sfinților Ierarhi Leontie și Teodosie

ora 20.30 – Paraclisul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 21.00 – Slujba Privegherii (Vecernia cu Litie și Utrenia) – pe scenă

Vineri – 30 iunie – Soborul Sfinților 12 Apostoli; Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț

ora 8.00 – Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

ora 9.30 – Sfânta Liturghie – pe scenă

ora 11.30 – Taina Sfântului Maslu – pe scenă

ora 12.30 – Acatistul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 18.00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 19.00 – Slujba Privegherii (Vecernia cu Litie și Utrenia) – pe scenă

Sâmbătă – 1 iulie – Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 7.00 – Acatistul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 8.30 – Sfânta Liturghie arhierească – pe scena amenajată în curtea mănăstirii

ora 12.30 – Agapa frățească

ora 18.00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 19.00 – Slujba Privegherii (Vecernia cu Litie și Utrenia)

Duminică – 2 iulie – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

ora 8.00 – Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos

ora 9.30 – Sfânta Liturghie – pe scena amenajată în curtea mănăstirii

ora 18.00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

ora 23.00 – Aducerea moaștelor în Biserica „Sfântul Nicolae” (ora se poate modifica în funcție de numărul credincioșilor prezenți)

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava