Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrațieia a comunicat vineri faptul că proiectul de cicloturism promovat de Consiliul Județean Suceava în asociere cu Consiliile Județene Bistrița-Năsăud și Mureș  a fost aprobat la finanțare. Anunțul a fost făcut de preșdintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care a adăugat că proiectul a obținut cel mai mare punctaj la evaluare. Este vorba despre un traseu de pistă de bicicletă organizat pe teritoriul a 3 județe, Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș cu o valoare totala de 40,7 milioane de euro fără TVA. De precizat că din lungimea totală de 494 de km a proiectului, pe teritoriul județului Suceava sunt 193 de km, valoarea aferentă fiind de 15,9 milioane euro. ”În cadrul acestui proiect avem o asociere pe teritoriul județului Suceava cu 20 de primării și anume Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței, Frumosu, Moldovița, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei, Pojorâta, Ciocănești, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Arini, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei și Coșna. De remarcat faptul că majoritatea sunt stațiuni turistice, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Sucevița fiind stațiuni turistice de interes național. Acest proiect presupune construirea de piste de biciclete cu o lățime de 1,5 m iar cheltuielile eligibile se referă la lucrări de terasare și reabilitare teren, lucrări de asfaltare sau pietruire, după caz, cheltuieli cu asistența tehnică și proiectare, marcaje și indicatoare de traseu, alte cheltuieli de investiții și organizare de șantier. Traseul pornește din frontiera cu Ucraina, de la Brodina, apoi Vicovu de Sus și urmărește o serie de rute cultural-turistice printre care se află mănăstirile Putna, Sucevița, Moldovița, localități incluse în rutele gastronomice (Fundu Moldovei – Ținutul Huțulilor), localități cu produse tradiționale din Bucovina (Câmpulung Moldovenesc), gospodării tradiționale (Brodina și Ciocănești) , stații de cale ferată (Putna, Câmpulung Moldovenesc, Mestecăniș, Vatra Dornei și Poiana Stampei). Vom încuraja acesta formă de turism mai ales că se suprapune în procent de 71% pe Via Transilvanica, adică 136,3 km. În felul acesta creăm încă o pârghie de dezvoltare a turismului, în special pe zona montană, unde suntem convinși că vor apărea noi unități de cazare și servicii de turism specific”, a explicat Flutur.

Proiectul de cicloturism promovat de Consiliile Județene Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș a fost aprobat la finanțare. Flutur: ”Pe teritoriul județului Suceava vor fi 193 de km de piste de biciclete”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava