Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto15 poze în acest set

Vreme splendidă și atmosferă frumoasă în tribunele stadionului ”Areni” la meciul din etapa a XXII-a a seriei I a Ligii a II-a dintre Rapid Suceava și Dinamo II București. După victoria de la Farul Constanța, toți iubitorii fotbalului sucevean se gândeau la un succes cu gruparea bucureșteană care să îndepărteze echipa lor favorită de zona retrogradării. Din păcate nu a fost deloc așa.
Rapid Suceava, cu o formulă inedită de echipă a atacat încă din start, însă a primit gol la primul corner al oaspeților. Scăpat din marcaj, Ioniță a trimis balonul cu capul în plasa porții sucevene în minutul 9. Terenul destul de tare și neinspirația mijlocașilor și a atacanților a făcut ca ocaziile de gol ale gazdelor să fie puține. După câteva șuturi peste poartă din poziții bune expediate de Gâldean, Sumanariu și Chiriac, Petrescu a ratat cea mai mare situație de a înscrie trimițând cu capul pe lângă poartă din 3 metri.
Tehnicienii suceveni s-au dovedit inspirați pe finalul primului mitan și l-au schimbat de Petrescu cu Ionuț Plămadă. La prima atingere a balonului acesta a egalat scorul pe tabela de marcaj după o centrare perfectă a lui Daniel Bălan.
Gol de moral pentru rapidiștii suceveni și speranțe pentru repriza secundă. Gazdele nu au jucat rău în primele 45 de minute, dar au greșit execuții simple și au abordat o tactic greșită jucând mingea pe sus în fața puternicilor mijlocași dinamoviști.
Dominarea sucevenilor a fost clară în startul reprizei secunde, doar imprecizia atacanților făcând ca scorul să rămână egal. Mai mult chiar, din minutul 68 oaspeții au rămas în doar 10 jucători și totul părea a în favoarea sucevenilor. Pe contraatac însă, dinamoviștii au fost foarte periculoși trimițând mingea în transversal după un șut bombă. Dacă în prima repriză antrenorii Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu au fost inspirați, în finalul meciului au greșit puțin. Deși s-a putut lesne observa, Semeghin a jucat într-un singur picior de prin minutul 75, tehnicienii suceveni nu l-au schimbat și cel mai bun jucător sucevean a făcut un fault la marginea careului de 16 metri și a primit și cartonaș galben. Buia a executat magistral lovitura liberă și Dinamo II a preluat conducerea pe tabela de marcaj. Forcing-ul sucevean de final de meci a fost inutil, centrările, care în loc să fie la firul ierbii au fost înalte, au fost respinse ușor de fundașii adverși, șuturile lui Spătar, Ionuț Plămadă, Florin Plămadă și Chiriac fiind imprecise.
La finalul a 90 de minute de joc, Dinamo II a câștigat disputa cu Rapid Suceava și sucevenii au ”aruncat pe geam” practic victoria de la Constanța. Trebuie făcută a analiză severă a jocului, a atitudinii unor jucători și a lipsei lor de concentrare în momentele importante ale jocului. Conducătorul de joc, Gâldean, este un fotbalist tehnic și cu viziune, dar mult prea lent, iar Sumanariu și Chiriac sunt prea fragili și lipsiți de personalitate. Ori, fără o linie de mijloc dinamică și tehnică, mingile nu ajung la atacanți și jocul suferă. Este adevărat că Rapid Suceava a și ghinion în partida cu Dinamo II, dar jucătorii formației gazdă trebuie să fie mai responsabili pentru că șansele de menținere în liga secundă se împuținează.

Rapid Suceava: Preda – D. Bălan, Fl. Plămadă, Morariu, Semeghin (’83 Spătar) – M. Doboş – Chiriac, Găldean, Sumanariu, Petrescu (’43 I. Plămadă) – Caragea (’69 Homneac).
Dinamo II: Iordan – L. Cristea, Ioniţă, Nae, Burnea – Filip (’71 Buia), M. Roman, Dobrosavlevici, Cr. Ciobanu (’54 Al. Vasile) – R. Stănescu, Balint (’78 Dica).
Arbitri: Florin Ghimbăşan (Braşov), Iulian Brînză (Botoşani), Ciprian Iovu (Botoşani).

Rezultate consemnate în etapa a XXII-a a seriei I a Ligii a II-a:
FC Botoșani – Chindia Târgoviște    1-0
Rapid Suceava – Dinamo II    1-2
Delta Tulcea – Unirea Slobozia    4-0
Dunărea Galați – Farul Constanța    4-1
CS Otopeni – CF Brăila    2-0

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava