Concert pascal
MOPAN Suceava

Rapid Suceva are un lot optim înainatea disputei de pomină de miercuri 26 iunie cu Sportul Studenţesc. Din echipa cu care a încheiat sezonul regulat vor lipsi Pleniceanu, Morariu, Petrescu, Găldean, dar și portarul Preda. Pentru acest meci se pregătesc alături de echipă și jucătorii care termină contractele la 30 iunie cu Rapid CFR Suceava, Homneac, Caragea, Chiriac și Zăvoi, dar și Golofca, cel care nu este refăcut complet după o accidentare gravă, alături de fraţii Plămadă. Antrenorul Bogdan Tudoreanu a primit o mână de ajutor în pregătirea acestui meci capital de la experimentatul technician, Marin Barbu.
“Nu am nicio funcţie oficială la Rapid Suceava. Patronul echipei este prietenul meu şi am venit să îi ajut puţin pe jucători. Suceava nu a primit niciun ban din cele 95 de milioane pe care Sportul Studenţesc le datorează. Regulamentul se bate cap în cap. Ba că plata trebuie făcută după 10 zile, ba după 30 de zile. Sunt jucători cărora li s-au terminat contractele, dacă vor să semneze altele bine, dacă nu asta este. Trebuie făcut un contract pentru câteva zile, sunt destule probleme. Echipa s-a antrenat zi de zi, iar marţi vor face deplasarea la Bucureşti. Suceava a venit la Bucureşti, a fost trimisă acasă, s-au făcut recursuri. Domnul Mircea Sandu a luat atitudine şi ne-a dat dreptate. Comisiile nu au judecat cum trebuie, iar aceste probleme ar putea cădea pe capul preşedintelui. Regulamentul e acelaşi pentru toată lumea“ a declarat Marin Barbu.
Este interesant faptul că ”telenovela” Sportul Studenţesc – Rapid CFR Suceava a intrat și în atenția președintelui FRF, Mircea Sandu, care l-a atacat dur pe preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri, Alexandru Deaconu, pentru faptul că a favorizat gruparea patronată de Vasile Şiman.
Alexandru Deaconu a interpretat după bunul plac ROAF-ul, care este foarte clar în ceea ce priveşte plata baremurilor. Cu nu ştiu de la cine putere dânsul a făcut o înţelegere cu Sportul Studenţesc, care avea o datorie de 30.000 de lei la plata baremurilor, ca ei să plătească la nu ştiu ce termen. Nicio altă echipă nu a beneficiat de o astfel de clemenţă. Şi regulamentul nu-i dă lui dreptul să facă o astfel de înţelegere. Normal meciul acela nu trebuia să se mai joace. Astfel a acţionat în favoarea unei echipe, Sportul Studenţesc, şi în defavoarea altora, Rapid CFR Suceava şi Chindia”, a declarat Mircea Sandu.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns se zvonește că și Chindia Târgoviște a făcut un memoriu împotriva celor de la Unirea Slobozia cum că aceștia nu ar fi avut cinci echipe de juniori, cum este regulamentar.
Oricum, pentru Rapid Suceava nu există decât varianta victoriei în disputa de mâine din Giulești, de la ora 18.00, cu Sportul Studențesc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava