Concert pascal
MOPAN Suceava
  • 4.000 de mame și de nou-născuți aflaţi într-o situație vulnerabilă vor primi gratuit Cutia Bebeluşului
  • Organizaţia Salvați Copiii derulează din 2010 programe de educație și sănătate pentru gravide, mame şi copii din zonele rurale defavorizate
  • Fundaţia OMV Petrom finanţează integral proiectul “Cutia Bebelușului”, în valoare de 1.500.000 de euro

O treime dintre decesele survenite la copiii cu vârsta sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de ajutor pentru mame și copii, educarea tinerelor mame cu privire la îngrijirea copiilor, monitorizarea constantă în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante. Organizaţia Salvaţi Copiii și Fundaţia OMV Petrom lansează proiectul „Cutia Bebeluşului”, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere.

Inspirat de succesul modelului din Finlanda, dar adaptat la specificul local, programul vine în sprijinul a 4.000 de mame și nou-născuți aflați într-o situație vulnerabilă, care vor primi câte o Cutie a Bebelușului. Beneficiarele sunt selectate din 42 de comunități defavorizate din 16 județe: Argeș, Brașov, Botoșani, Caraș Severin, Constanța, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Vaslui, Dâmbovița și Tulcea. În plus, 80 de cadre medicale  vor lucra îndeaproape cu mamele și familiile pentru a le oferi informații și sprijin în perioada postnatală, cursuri de îngrijire a bebelușilor și consiliere în alăptare.

Cutia Bebelușului conține peste 40 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngriire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp,   foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă pentru bebeluș în primele 3 luni de viaţă, când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat. Mai multe detalii despre ce conţine cutia bebeluşului găsiţi aici.   

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: “Atunci când am început programul de combatere a mortalității infantile nu aveam încă radiografia totală a acestui fenomen dramatic pentru România. Încă ne menținem în topul negativ al Uniunii Europene, la acest capitol. Ne-am dat seama că trebuie să lucrăm pe două paliere: dotarea maternităților cu aparatură medicală și sprijinirea activă a mamelor și nou-născuților aflați în situații de risc socio-economic. Accesul mamelor la produse medicale și sanitare este crucial, atunci când vorbim despre șansa copilului de a crește sănătos”.

Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom: “Pentru Cutia Bebelușului ne-am inspirat dintr-un model probat și consacrat în timp care și-a dovedit eficiența în a reduce rata mortalității infantile. Cutia va fi un sprijin real pentru mamele din mediile dezavantajate și va asigura nou-născuților un start mai bun în viață, din punct de vedere al sănătății și al siguranței”.

Date statistice:

România se menține pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea infantilă. Media națională a ratei mortalității infantile a fost, în 2021, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, de 5,2 la mia de copii născuți vii (aproape dublă față de media Uniunii Europene), cauza principală fiind nașterile premature. Rata mortalității infantile în mediul rural este mai ridicată față de cea din urban: 6,5, față de 4,2 la mia de copii născuți vii. În 2021 au fost înregistrate 1.014 decese în rândul copiilor mai mici de 1 an. O treime dintre aceste decese ar fi putut  fi prevenite prin dezvoltarea de programe de ajutor pentru mame și copii, educarea tinerelor mame cu privire la îngrijirea copiilor, monitorizarea constantă în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.

Beneficiile Cutiei Bebelușului:

  • Contribuie la reducerea mortalității infantile și promovează bunăstarea copiilor.
  • Cutia Bebelușului oferă un spațiu sigur pentru nou-născuți în primele 3 luni, asigurându-le protecție împotriva sindromul de moarte subită a sugarului și a sufocării accidentale cauzate de practici nesigure de somn.
  • Contribuie la creșterea responsabilității mamei de a-și îngriji mai bine copilul.
  • Încurajează controlul medical în timpul sarcinii, înscrierea la medicul de familie și realizarea controalelor obligatorii în timpul sarcinii.
  • Contribuie la dezvoltarea sănătoasă a bebelușului și la prevenția unor boli din viața de adult asociate cu perioada primelor 1.000 de zile.

Pentru mai multe informații despre „Cutia Bebelușului”, accesați: https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/sanatate/cutia-bebelusului.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o  colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în 118 ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre Fundația OMV Petrom:

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

www.fundatiaomvpetrom.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava