Concert pascal
MOPAN Suceava

Proiectul ROCultural pornește de la cele 3 inițiale care înseamnă Resurse Oferite Comunităților.

Pentru că despre asta este vorba în tot ce facem noi la Asociația Lume Bună de peste 10 ani încoace: mobilizăm oameni buni și specialiști și atragem finanțări ca să ne putem multiplica eforturile și să generăm proiecte cu impact pe termen lung în comunitățile rurale. În ultimul an am inclus și diaspora între beneficiari pentru că nu doar părinții, dar și copiii plecați în străinătate au mare nevoie să se conecteze cu rădăcinile lor românești.

Componenta de cultură din ROCultural este ceea ce credem noi că aduce cea mai mare motivație în învățare, că ajută copiii și tinerii să-și dezvolte creativitatea și să-și formeze o identitate culturală, pentru a deveni adulți responsabili și activi în comunitățile lor.

Iată ce au însemnat 11 luni de muncă efectivă în ROCultural, cel mai complex proiect derulat de Asociația Lume  Bună până în prezent.

Ceva mai pe larg, pornim de la cele 3 componente de bază: resurse oferite comunităților.

Ce am mobilizat în materie de RESURSE:

  • 6 oameni dedicați din echipa Lume Bună au avut următoarele roluri: coordonator, comunicare, grafică, social media, producție și montaje video, voluntar.
  • 9 specialiști care au ținut ateliere (de patrimoniu, scriere creativă, fotografie, actorie, arhitectură, și storytelling cu copiii și de coaching cu profesorii), au programat platforma online și au realizat grafică și materiale video.
  • Co-finanțări care au asigurat derularea proiectului. Cea mai importantă, care a însumat 90%, provine de la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Compania Pepco ne-a ajutat să ducem la un alt nivel Caravana Magia Educației la Sat. Lor li s-au adăugat o serie de alți parteneri care ne-au ajutat în demersurile noastre: Godmother, ECDL Romania, Autonom Rent a Car, Farmec România. Acestora li s-au adăugat multe ore de voluntariat din partea tuturor.

Ce am OFERIT:

  • 23 de Ateliere online cu 30 de copii și 6 profesori din 4 sate românești și din Cork – Irlanda. Prin temele abordate, de patrimoniu, scriere creativă, fotografie și actorie, copiii au descoperit ce este cu adevărat important în lumea lor și s-au exprimat prin imagini, gesturi și cuvinte scrise și interpretate. Arbori genealogici, haiku-uri și poezii ilustrate, hărți vizuale ale prezentului de dus în viitor și monologuri sincere despre tot ce a fost bun, mai puțin bun, dar neapărat foarte personal în periplul ROCultural sunt câteva din rezultatele acestor ateliere.
  • La finalul lor, am coordonat organizarea celor 5 evenimente offline în cele 5 comunități, retrospective pentru tot ce au dobândit – copii și profesori – în acest schimb cultural: deschidere și libertate de exprimare; învingerea fricii, timidității, rușinii, căpătarea încrederii în sine; legarea de prietenii într-un mediu care a încurajat comunicarea între copii; învățarea de lucruri noi și interesante atât de la ateliere cât și de la ceilalți; a mai fost despre creativitate, colaborare și, nu în ultimul rând, perfecționarea limbii române pentru cei din diaspora.
  • Am completat cu încă 2 evenimente online în care am prezentat într-unul componenta de educație, cu atelierele susținute pentru ca în celălalt să introducem publicului Platforma ROCultural. Ambele s-au bucurat de o largă participare a celor direct implicați, dar și din rândul partenerilor noștri, a altor profesori români și din diaspora (Spania și Dubai) interesați de proiect, a reprezentanților din partea Ministerului Educației, Departamentului Românii de Pretutindeni și Radio România Cultural.
  • Pe baza atelierelor susținute în proiectul ROCultural și în seria de proiecte Creativ la Sat, am realizat 6 ghiduri educaționale pe care le punem la dispoziția profesorilor.
  • De 6 ani avem în desfășurare Competiția CLUBurilor CELS și în fiecare an este o mare bucurie să descoperim cât de multe lucruri facem împreună în cadrul evenimentului anual (acum online) de premiere a celor mai implicați profesori. Trecem în revistă tot ce am făcut de-a lungul anului cu bune dar și cu greutăți întâmpinate, socializăm, dăm premii și, bineînțeles, facem planuri pentru viitor.
  • Caravana Magia Educației la Sat este un eveniment ajuns la a 12-a ediție. De fiecare dată poposim în alt sat pentru a desfășura pe de o parte ateliere cu profesorii, pe de altă parte activități centrate pe învățarea prin joc cu copiii. Anul acesta, la școala din Piscu, județul Galați, 50 de copii și 15 cadre didactice au beneficiat de o caravană mult extinsă, grație sprijinului financiar al companiei Pepco, prin programul PEPCOlandia implement de către Organizația Umanitară CONCORDIA. Astfel am reușit să organizăm 10 ateliere online și offline, inclusiv cu specialiști în arhitectură și fotografie, am amenajat un spațiu destinat desfășurării de activități recreativ-educative pentru copiii și am organizat 2 expoziții de fotografie cu creațiile copiilor (una la școala Piscu Galați și una la Biblioteca Metropolitană București -Filiala George Coșbuc)
  • Platforma ROC online unde școlile găsesc integrate toate aceste resurse pentru a desfășura proiecte de educație prin cultură, unde își pot face cunoscute nevoile materiale concrete, indispensabile pentru realizarea unui act educațional corespunzător și pot intra în legătură cu companiile sau persoanele ce le pot oferi sprijin.
  • Deja avem un important partener, compania ECDL România, care donează 31 de echipamente electronice (videoproiectoare, laptopuri, routere, monitoare) și 100 de caiete școlilor înscrise pe platformă.

14 COMUNITĂȚI au beneficiat sub diferite forme de tot ce am adunat în acest an:

  • Cork – Irlanda, Piscu – Galați, Faraoanele – Vrancea, Vaideeni – Vâlcea, Corlățel – Mehedinți, Grojdibodu – Olt, Liebling – Timiș, Șinca Veche – Brașov, Sinești – Iași, Pârteștii de Jos – Suceava, Tirimia – Mureș, Găneasa – Olt, Stâncești – Botoșani și Bătrâni – Prahova.
  • În total au participat la ateliere peste 80 de copii și 20 de cadre didactice.
  • 11 școli din zonele rurale, active în Club CELS, și-au publicat deja pe platforma ROC nevoile lor materiale: echipamente electronice, cărți, mobilier, rechizite și papetărie, cursuri.

Despre cum facem să construim motivație prin educație cu sens, bucurie și creativitate povestește Larisa Popescu în interviul acordat Ionelei Neagoe la Canal 33 – https://www.youtube.com/watch?v=O4kzGxoF4ys

Toată această muncă susținută este în beneficiul comunităților rurale și din diaspora. Ne dorim ca în continuare proiectele noastre de educație prin cultură să ajungă la cât mai mulți copii și să contribuie semnificativ atât la creșterea motivației lor de a învăța, cât și la conectarea cu rădăcinile lor românești.

Odată ce am pus această bază solidă – Platforma ROCultural – sperăm să devină un instrument de lucru curent pentru școli prin resursele materiale și ghidurile educaționale pe care le oferă. Important este să fie cunoscută și accesată de tot mai multe companii care, fără eforturi suplimentare investiționale, pot să direcționeze către aceste școli aceste resurse importante.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava