Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Federația Sanitas a declanșat greva generală în sistemul sanitar, luni, 31 octombrie. Și în județul Suceava, peste 2000 de asistenţi medicali şi alţi angajaţi din sistemul sanitar au încetat lucrul. Sindicaliștii au anunțat că doar operațiile de urgență vor fi realizate, fiind nemulțumiți că nu s-a ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării.
Reprezentanţii Sanitas și-au cerut scuze faţă de toţi pacienţii care vor fi afectaţi de greva generală, menţionând că o treime dintre angajaţi va asigura continuitatea actului medical, iar urgenţele vor fi rezolvate.
”Acțiunea se petrece în toată țara, dar și în cele 8 spitale din județul nostru, precum și la Creșa nr. 1 din Suceava și Căminul de Bătrîni de la Broșteni. Pe durata grevei, se restrînge activitatea personalului TESA și în ambulatoriile de specialitate, iar unele consultații programate au fost reprogramate. Intervențiile chirurgicale pentru pacienții cronici au fost amînate. De exemplu, la chirurgie plastică și reparatorie a fost amînat tot programul operator de astăzi, pentru că acolo patologia nu pune în pericol vital pacientul. Pe secții, pacienții internați nu au prejudicii în ceea ce privește acordarea îngrijirilor”, a declarat Romică Balan, președinte UJS Sanitas Suceava.
De la ora 07: 00, un pichet de grevă, format din aproximativ 200 de persoane, s-a strîns în holul principal al Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan Cel Nou” Suceava.
”Activitatea în majoritatea secțiilor este redusă, dar sunt secții la care nu se poate reduce prea mult pentru că are de suferit pacientul ori noi nu dorim acest lucru. Le mulțumim pacienților pentru înțelegere și îi rugăm să înțeleagă că noi ne cerem drepturile noastre, nu altceva, și dacă noi vom fi mulțumiți prin acordarea acestor drepturi și calitatea actului medical va crește și pacienții vor avea de cîștigat”,a spus Ovidiu Tomșa, lider Sindicat Sanitas municipiul Suceava.
La protest a fost prezent și liderul CNSLR Frăția, filiala Suceava.
”CNSLR Frăția susține la nivel național și local acțiunea federației Sanitas. Considerăm că astăzi se vor obține la nivel național răspunsuri clare pentru că această grevă generală nu face bine pacienților, nici angajaților, nici nimănui”, a declarat Gabriel Buliga, președinte CNSLR Frăția, filiala Suceava.
Și medicii din spitalul județean au susținut protestul SANITAS

”Conducerea spitalului a luat act de acțiunea sindicatelor. Deocamdată, activitatea în spital se desfășoară conform legii, în secțiile de acuți nu sunt probleme, nu sunt intervenții programate și neefectuate. Revendicările pe care le are în vedere acțiunea sindicală trebuie reglementate printr-o Hotărîre de Guvern sau Ordonanță de Urgență a Guvernului și cînd va apărea așa ceva conducerea spitalului va da curs acestor lucruri care se vor obține prin legile respective și va plăti toate drepturile salariale”, a declarat dr. Mihai Ardeleanu, purtător de cuvînt al Spitalului Județean Suceava.
Pacienții au fost îndrumați spre Unitatea de Primiri Urgențe. Mulți dintre ei știau de duminică seară că luni, pe 31 octombrie, va fi grevă generală și spun că sunt de acord că angajații din sănătate au nevoie de condiții mai bune de muncă. ”Noi am revenit la spital pentru că am o fată care nu se simte bine. Am mai fost joi, iar acum ne-au trimis la urgențe să mai facem niște analize suplimentare. Nu ne-au trimis acasă din cauza grevei, ci la UPU. Nu știu exact care sunt revendicările Sanitas, dar cred că lipsa personalului afectează calitatea actului medical. Numărul insuficient de cadre se resimte, sunt angajați care lucrează prea mult și așa apar și greșelile. Au dreptate să ceară condiții mai bune de lucru, mulți sunt epuizați”, ne-a spus un sucevean. Șeful Unității de Primiri Urgențe, dr. Liviu Cârlan, spunea în cursul dimineții că numărul de prezentări e același ca în fiecare zi de luni dar că, probabil, dacă greva va continua și celelalte compartimente din spital nu vor lucra, cum ar fi ambulatoriul de specialitate, adresabilitatea la UPU va crește. ”Vom face o analiză a prezentărilor pînă la ora 15:00 și vom lua deciziile corespunzătoare”, a declarat șeful UPU Suceava.
Printre altele, Federaţia Sanitas cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică şi a celor din creşe şi grădiniţe. Pe 12 octombrie, membrii Federaţiei Sanitas au fost în grevă japoneză şi au purtat banderole în timpul serviciului, în toate spitalele, iar în 19 octombire, sindicaliştii au fost în grevă de avertisment, cu încetarea lucrului timp de două ore. Sindicaliștii au anunțat că dacă cele două comisii, de muncă și buge-finanțe, își dau aviz favorabil, revendicările lor ar trebui să fie votate marți în plenul Parlamentului, în caz contrar Sanitas urmând să treacă la boicotarea forului legislativ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava