Concert pascal
MOPAN Suceava

Azi de la ora 23.00 la Belo Horizonte se va disputa prima semifinală a Cupei Mondiale din Brazilia, selecţionata ţării gazdă urmând să întâlnească Germania. Cele două puternice naţionale, multiple câştigătoare ale competiţiei supreme s-au întâlnit o singură dată la turneul final în 2002 la Mondialul din Coreea de Sud şi Japonia. În finala de atunci, Brazilia s-a impus cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Ronaldo. La nemţi evoluau pe atunci jucători ca Oliver Kahn, Jeremies, Ziege, Neuville sau Klose, ultimul „supravieţuitor”, în timp pentru „selecao” jucau Rivaldo, Ronaldinho, Roberto Carlos, Cafu sau Ronaldo.
Datele problemei înaintea disputei Brazilia – Germania de azi sunt puţin diferite pentru că „cariocas” sunt lipsiţi de aportul a doi jucători esenţiali, Neymar şi Thiago Silva, primul accidentat urât, al doilea suspendat. Desigur, naţionala sud-americană nu duce lipsă de jucători de valoare şi nu o dată de-a lungul anilor a demonstrat că fotbalişti cărora li s-a acordat o şansă au devenit vedete. Nu ştim exact cine poate evolua pe postul lui Neymar, jucător cu mare imaginaţie, dar în locul fundaşului central Thiago Silva poate juca Dante, apărător de bază la Bayern Munchen!
Adevărat este şi faptul că Germania a practicat un joc mai consistent, câştigând mai lejer partidele disputate la Mondialul din Brazilia, în timp ce naţionala ţării gazdă a avut emoţii mari cu Chile şi Columbia. Să nu ne amăgim totuşi deoarece sud-americanii se cunosc foarte bine între ei, un duel cu europenii având alte nuanţe.
Ce se poate spune despre nemţi? Germania a fost poate cea mai solidă echipă de la Mondialul brazilian până în acest moment. O formaţie la care Goetze sau Podolski sunt doar rezerve vă daţi seama ce potenţial are.
Cum niciun meci nu seamănă cu celălalt, Brazilia – Germania este o confruntare a titanilor, un meci în care „selecao” este „mânată” din spate de un public incredibil, de spectatori care respiră pentru fotbal. Deşi se poate întâmpla orice în această dispută, gândiţi-vă puţin cum ar arăta stadionul din Rio de Janeiro la un duel dintre Brazilia şi Argentina? Pentru că trei din cele patru semifinaliste au cel puţin un titlu mondial câştigat, ar fi frumos ca Olanda, care a pierdut trei finale să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava