91 de participanți din România, dar nu numai, au pedalat, sâmbătă, 17 septembrie 2016, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă” organizat cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Au pedalat pe un traseu de 120 km cicliști din Vrancea, Galați șiBacău. De remarcat a fost prezența unui ciclist italian dar și a unei tinere românce care locuiește în Londra și care a venit acasă special pentru a participa la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă”.

Pe lângă obiectivul principal, acela de a marca ”Zilele Europene ale Patrimoniului”, cea de-a doua ediție a ”Mausolee pe bicicletă” a avut ca obiectiv secund sprijinirea Campaniei ”Brâncuși este al meu” derulată în această perioadă de către Ministerul Culturii.

Din cei 91 de participanți la eveniment, un număr de 52 de cicliști au făcut o donație minimă de 25 lei pentru achiziționarea ”Cumințeniei pământului”. 

Participant la eveniment, secretarul de stat din Ministerul Culturii, domnul Alexandru Oprean a declarat că ”Mausolee pe bicicletă” reprezintă ”un exemplu de ce putem face, prin contributia noastra, in cadrul campaniei de achizitionare a unei piese de tezaur a românilor – Cumințenia Pământului”.

”Am acceptat imediat să fiu prezent la acest eveniment. Felicitări tuturor celor care sunteți prezenți astăzi, aici, la invitația Direcției Județene pentru Cultură Vrancea”, a spus secretarul de stat Oprean. 

Debutul turului de ciclism cu o distanță de 120 km a avut loc, dimineață, la ora 9.00 la Mausoleul Eroilor Mărășești, după o sesiune de warm-up și coffee-break. Plutonul participanților la eveniment a fost însoțit, pe tot parcursul turei, de polițiștii de la Brigada Rutieră a IPJ Vrancea și de către jandarmii din cadrul IJJ Vrancea.

De la Mausoleul Eroilor Mărășești, participanții s-au îndreptat către Mausoleul Eroilor din Soveja pe traseul Haret-Panciu-Străoane-Răcoasa-Cîmpuri. Prima pauză de energizare a avut la Statuia Ecaterinei Teodoroiu din satul Muncelu, Străoane, participanții primind fructe și apă oferite de sponsorii evenimentului.

Ulterior, au mai fost făcute două opriri care au avut ca scop principal regruparea participanților în așa fel încât toată lumea a ajuns la Mausoleul Eroilor din Soveja compact, în jurul orei 13.00. 

Deoarece în 2016 ”Zilele Europene ale Patrimoniului” au avut ca temă “Rolul determinant al comunităţilor locale în activitatea de definire şi protejare a patrimoniului cultural”, cicliștii au fost întâmpinați la Soveja de sătenii care au organizat o șezătoare unde bătrânele satului le-au învățat pe cele mai tinere fete cum să țeasă și să toarcă lâna. Nu au lipsit nici tradiționalele poale în brâu pe care sătenii le-au oferit participanților la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă”. De asemenea, artiștii Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei” au susținut un recital artistic cu dansuri și cântece tradiționale vrâncenești și, pentru că evenimentul a avut loc pe platoul Mausoleului Eroilor Soveja, au fost interpretate și mai multe cântece de cătănie.

La întoarcerea spre Mausoleul Eroilor Mărășești, participanții la eveniment au avut de dat ”piept” cu o urcare dificilă cu diferență mare de nivel – Valea Cîmpului – căreia majoritatea i-au făcut față. Înainte de a junge la punctul de sosire, în jurul orei 17.30, participanții au mai făcut o oprire unde au primit, de asemenea, apă și batoane energizante.

Toți cei 91 de participanți la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă” au primit, la finalul celor 7 ore de pedalat, diplome și materiale promoționale – magneți, broșuri informative, cărți postale etc.

Cea de-a doua ediție a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă” a fost organizată de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea în parteneriat cu Asociația ”VeloPower”, Consiliul Județean Vrancea și Primăria Municipiului Focșani. Un număr de aproximativ 20 de voluntari au participat la organizare și au asigurat asistența tehnică necesară cicliștilor pe toată perioada evenimentului. ”Mausolee pe bicicletă” s-a bucurat și de susținerea sponsorilor: Pandora Prod Focșani, Premium Porc Group, lanțul de magazine Paco, Altdorf Tehnik, AutoVip, Pensiunea Laguna, Maressia dar și de susținerea IPJ Vrancea și IJJ Vrancea care au asigurat securitatea bicicliștilor pe traseul de 120 km. Agenția Națională de Presă ”Agerpres” a fost partenerul media principal al evenimentului, iar ciclistul Radu Păltineanu a fost ambasadorul on-line al ”Mausolee pe bicicletă”

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava