Aerportul Stefan cel Mare Suceava

Șefa Casei de Pensii Suceava, Camelia Chitul, a fost dusă pentru audieri la sediul DNA, după ce procurorii eu efectuat percheziții în cursul zilei de astăzi la instituția pe care o conduce. În drumul spre DNA, Camelia Chitul a precizat că procurorii nu au găsit nimic la sediul Casei de Pensii, dar și că nu știe nimic despre acuzațiile care îi sunt aduse. Tot astăzi, la sediul DNA Suceava va ajunge, ]n calitate de martor, și directorul economic al Casei de Pensii Suceava, Petrea Florea.

Într-un comunicat de presă al DNA se precizează că cercetările se efectuează într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2016-2017, respectiv trafic de influenţă şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinaţii publicităţii. Astăzi au fost efectuate percheziții atât la Casa Județeană de Pensii Suceava, cât și la domiciliile a două persoane fizice.

Într-un alt comunicat se mai precizează că prin ordonanţa din 31 ianuarie 2017 a DNA Suceava s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta Maria Camelia Chitul, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității.

În privirea acuzațiilor de trafic de influenţă s-a reținut faptul că în perioada 16.05.2016-17.05.2016 şi respectiv la data de 27.10.2016,  în calitate de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Camelia Chitul a pretins şi primit de la martorul ABM, câte 2.000 lei, în schimbul cărora i-a promis că îl va menţine în funcţia de conducere deţinută la nivelul aceleiaşi instituţii, având influenţă printre funcţionarii de la conducerea Casei Naţionale de Pensii.

De asemenea, în ceea ce privește instigarea la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii s-a arătat că „în perioadele 24.10.2016-09.11.2016 şi respectiv, perioada 03.01.2017-10.01.2017, l-a determinat pe martorul ABM ca în virtutea calităţii de preşedinte al comisiei de concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de execuţie în cadrul CJP Suceava,  să întocmească şi să-i remită întrebările şi răspunsurile pentru două concursuri din 09.11.2016 şi respectiv 18.01.2017, pe care la rândul ei, le-a transmis mai departe candidatului agreat CP, înaintea examinărilor, în scopul ca acesta să fie declarat admis şi să ocupe funcţia vacantă, prin fraudarea concursurilor.

În comunicatul DNA se precizează că „suspectei i s-a adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, garantându-i-se dreptul la apărare”.

Update. Camelia Chitul nu mai poate sa-si exercite funcția de director al Casei de Pensii Suceava

Șefa Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, nu mai are dreptul sa-si exercite funcția. După audierile de la DNA care au durat mai multe ore, decizia in cazul Cameliei Chitul a fost controlul judiciar pentru o perioada 60 de zile, precum si Interdicția de a lua legătura cu martorii din dosarul in cauza. De asemenea, Camelia Chitul nu mai are dreptul sa-si exercite activitatea de director al Casei de Pensii Suceava.

Șefa Casei de Pensii Suceava, Camelia Chitul, a fost dusă pentru audieri la DNA, 5.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.7/10 (3 votes cast)
Actualitate
  • Unchiu Ce

    Poate sa stea linistita d-na "Spaguta", ca noile "reglementari" o salveaza! Nu cred ca a putut aduna mai mult de 200.000!!!!

Padurea de maine
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava