Concert pascal
MOPAN Suceava

Opt medici de familie din judeţul Suceava au pichetat astăzi timp de o oră sediul Prefecturii pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la viitorul acestei profesii şi la subfinanţarea sistemului de sănătate. Protestatarii au purtat pancarte cu mesajele „Nu se poate calitate cu finanţare la jumătate” sau „Nu omorâţi medicina familiei”.

Medicii de familie vor 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate

„Dorim să profesăm medicina pentru care ne-am pregătit. Lucrul acesta nu se mai întâmplă demult din cauza multor cauze a unor bariere birocratice care ne transformă în secretare, în registrator, în asistente, în infirmiere, în manageri, în administratori. Nu dorim să fim asta. Dorim să profesăm ceea ce am învăţat, să ne îngrijim de pacienţii noştri, de sănătatea lor. Suntem singura specialitate din România cu rezidenţiat care se îngrijeşte de familie de la naşterea unui prunc şi până la vârsta senectuţii. Nici o altă specialitate nu are avantajul de a avea o legătură atât de strânsă cu pacienţii şi cu familia”, a declarat Mirela Oniceanu, medic de familie la Bogdăneşti, vicepreşedinte al Asociaţiei judeţene a medicilor de familie şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Suceava.


Ea a subliniat că se doreşte o finanţare adecvată pentru medicina familiei însemnând 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Mirela Oniceanu a mai adăugat că veniturile unui medic de familie s-au diminuat mult în ultimii ani arătând că acum au ajuns la nivelul unei infirmiere de spital.

Franciuc: „A distruge reţeaua de cabinete de medicină a familiei este o inconştienţă foarte mare”

La rândul ei, preşedinta Asociaţiei judeţene a medicilor de familie, Irina Franciuc, medic de familie la Dolhasca, a atras atenţia că distrugerea medicinii de familie ar însemna o inconştienţă foarte mare din partea guvernanţilor. „La nivelul României medicina de familie este singura specialitate ca element de strategie naţională care are o reţea de cabinete medicale disipate şi diseminate pe întreg teritoriul ţării. Într-o situaţie de urgenţă cum a fost epidemia de rujeolă care încă nu s-a stins a fost singura specialitate în prim plan. Cred că aceşti guvernanţi care ne conduc din 89 încoace nu realizează importanţa acestui lucru. A distruge o astfel de reţea care s-a creat într-atâta amar de vreme este o inconştienţă foarte mare. Mai atrag atenţia că la nivelul lui 2016 au fost decontate la CAS 1,8 miliarde de servicii medicale. Din aceste servicii medicale decontate 1,186 miliarde au fost servicii de medicina de familie. Gândiţi-vă ce înseamnă să distrugi această specialitate”, a declarat medicul Franciuc.

Hâncu: „Trebuie să tragem un semnal de alarmă foarte serios: medicina de familie în judeţul Suceava şi în România este în colaps”

Alături de medicii de familie s-a aflat joi şi chirurgul Sorin Hâncu, preşedintele Colegiului Medicilor Suceava. El a declarat că a participat la protest în calitate de medic nu de preşedinte pentru a trage un semnal de alarmă foarte serios asupra viitorului medicinii de familie.

„Această acţiune nu se înscrie în seria de acţiuni care au loc acum în România unde toată lumea iese în stradă pentru salarii. Noi avem o problemă foarte importantă. Trebuie să tragem un semnal de alarmă foarte serios: medicina de familie în judeţul Suceava şi în România este în colaps. De ce? Nici un medic care termină facultatea nu vrea să vină la ţară. Toţi pleacă. Cei care mai rămân merg la rezidenţiat ori pleacă în timpul rezidenţiatului. La ţară nu mai vine nimeni. În curând o să simţim acest efect asupra populaţiei. Medicina de familie reprezintă baza. Medicii de familie dau reţete, dau bilete de trimitere, asigură tratamentul pacienţilor şi vindecă mai mult de jumătate din afecţiunile cu care se prezintă la medic”, a spus Hâncu. Protestatarii i-au înmânat subprefectului Silvia Boliacu un memoriu cu revendicările lor memoriu care va fi trimis Ministerului Sănătăţii în vederea soluţionării problemelor.

Semnal de alarmă tras în faţa Prefecturii: „Nu omorâţi medicina de familie”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava