Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu consideră că deputatul PSD Alexandru Rădulescu a dat dovadă de ipocrizie atunci când a afirmat că bilanțul unei luni de guvernare liberală demonstrează, fără dubii, neputința și reaua credința a acestora. „Cât poți să fii de ipocrit și să continui să minți și după ce dezastrul guvernării PSD a fost făcut public? Cred că cei de la PSD se sperie de adevăratele cifre ale guvernării dezastruoase pe care au avut-o, iar deputatul Alexandru Rădulescu, care pare că s-a trezit după trei ani, vede abia acum unde ne-a dus guvernarea de habarniști din PSD și încearcă să arate cu degetul spre cei care s-au înhămat să repună economia pe făgașul normal”, a spus Constantin Daniel Cadariu. El a adăugat că „ipocritul de serviciu” al PSD Suceava a dormit în ultimii trei ani, când multe din investițiile pentru dezvoltare care trebuiau să se facă în țară și în județ au fost blocate și guvernul PSD s-a împrumutat în neștire pentru cheltuieli aiuritoare fără să se gândească o secundă că pun țara „pe chituci.
„Unul dintre mult prea-adormiții parlamentari PSD de Suceava, întru liniștea lor și nemulțumirea sucevenilor, a început să dea frâu liber ipocriziei și minciunii. Noi am înțeles jocul pe care îl făcea PSD cu promisiuni neacoperitoare și ne-am asumat să preluam guvernarea într-un moment critic și cred că dacă cei din PSD mai rămâneau doar câteva luni la guvernare era nevoie de eforturi uriașe pentru îndreptarea situației”, a spus Cadariu, care a mai adăugat că „Mincinoșii cronici din PSD nu se dezmint niciodată. Guvernul PSD nu a achitat cinci miliarde de lei pentru proiectele finanțate prin PNDL, iar românii, primarii și europenii au fost mințiți că deficitul este sub 3 la sută.
Guvernul PSD nu a rambursat cinci miliarde de lei din TVA către agenții economici care sunt amenințați cu falimentul și asta tot pentru a minți că deficitul este sub 3 la sută.
Pentru a minți că deficitul e sub 3 la sută, Guvernul PSD nu a achitat 1,2 miliarde de lei pentru concedii medicale, iar românii și agenții economici au fost înșelați pentru aceeași imensă minciună că deficitul este sub 3 la sută. Gurul financiar al deputatului PSD ipocrit de Suceava și mă refer la fostul ministru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, cunoscut ca risipitorul și miștocarul, a recunoscut că a lăsat visteria României goală înainte de investirea Guvernului Orban”, a precizat Daniel Cadariu.

Cadariu îi solicită lui Rădulescu să spună unde a îngropat Guvernul PSD Autostrada Unirii

Senatorul PNL de Suceava i-a solicitat lui Alexandru Rădulescu să spună, dacă tot „s-a trezit din somnul și ceața” ce l-a cuprins în ultimii trei ani, unde au ascuns cei din PSD Spitalul Regional de la Iași, unde a îngropat Autostrada Unirii Iași- Târgu Mures, dar și în ce loc au dosit Drumul Rapid Siret-Bucuresti, sau unde au rătăcit parlamentarii PSD de Suceava Autostrada Nordului.
„Unde sunt banii furați pensionarilor în primele șase luni din 2018 și în primele 8 luni din 2019 – prin amânarea indexării conform legii cu rata inflației, la care se adaugă jumătate din creșterea salariului mediu pe economie? Ce făcut PSD cu banii celor 7 milioane de beneficiari ai Pilonului II de pensii unde, în loc de contribuția de 6,1%, s-au virat doar 3,75%, ceea ce înseamnă, la un salariu mediu brut de 4.500 de lei, că fiecărui beneficiar i-au fost luați câte 1100 de lei în 2018, respectiv în 2019?
Întreb unde era domnul deputat Rădulescu atunci când trebuia rezolvată problema proiectului Utilități și Mediu care a dus aproape de faliment zeci de localități sucevene, în ce mod a reușit organizația PSD Suceava să (nu) convingă decidenții din Guvernul PSD să finalizeze magistrala de gaz natural spre Vatra Dornei, sau cum au votat cei din PSD proiectul PNL privind reducerea TVA la lemn de foc.

Cred că putem vorbi de o singură realizare a liderului PSD Suceava făcută împreună cu Guvernul PSD: blocarea unei Hotărâri de Guvern de schimbare a subprefectului. De fapt, atât știu să facă: să blocheze”, a încheiat Daniel Cadariu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava