Concert pascal
MOPAN Suceava

Social democrații din municipiul Câmpulung Moldovenesc și-au ales un nou președinte în persoana deputatului Emanuel Havrici. Organizația era condusă cu titlu interimar de către Radu Mihalescul. Alegerile au avut loc duminică în prezența a peste 200 de delegați iar Emanuel Havrici, care a fost singurul candidat la șefia organizației, a fost votat în unanimitate. Havrici va fi secondat la conducere de Nicolai Cîrmaci-președinte executiv și de Gheorghe Andrei- secretar executiv. Pe lângă aceștia Emanuel Havrici va fi sprijinit de șapte vicepreședinți și anume Cristi Cuciureanu, Mihai Dinu, Gheorghe Maftean, Adrian Posa, Silviu Robciuc, Mihaela Badale și Dan Timu.

Obiectivul noului președinte, câștigarea funcției de primar

Proaspătul președinte a declarat că principalul său obiectiv este câștigarea funcției de primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc. „Trebuia s-mi asum această răspundere legată de municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici a fost municipiul în care la alegerile locale am avut cel mai slab rezultat, iar apoi, la alegerile parlamentare, am reușit să câștigăm. Din acest motiv am considerat că este răspunderea mea să candidez pentru funcția de președinte al PSD Câmpulung Moldovenesc”, a spus Havrici. La alegerile de duminică au fost prezenți președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, deputatul Alexandru Rădulescu, precum și consilierii județeni Gheorghe Apetrei și Cristi Cuciureanu.
În cuvântul său, Ioan Stan a ținut să aprecieze activitatea lui Emanuel Havrici din momentul în care a preluat în responsabilitate zona de munte a județului. De asemenea, consilierul județean Gheorghe Apetrei a ținut să sublinieze că PSD a început să câștige teren în zona de munte a județului, unul dintre cele mai bune exemple fiind câștigarea alegerilor parțiale pentru funcția de primar din comuna Iacobeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava