Concert pascal
MOPAN Suceava

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Suceava, în cooperare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat joi un control la o societate comercială din comuna Sucevița pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care, a constatat faptul că, firma deținea cantitatea de 38,54 m.c. cherestea răşinoase fără documente legale, cele două avize secundare de provenienţă prezentate de administrator nereflectând realitatea transportului efectuat pentru cantitatea mai sus menţionată în intervalul de timp menţionat pe aviz.

Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că, societatea a expediat cantitatea de 11,34 m.c. lemn rotund de esență fag conform avizelor, din care nu rezulta provenienţa legală a materialului lemnos.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţilor de 38,54 m.c. cherestea de esență răşinoase  și 11,34  m.c. lemn de lucru de esență fag, în valoare totală de 26.701 lei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava