Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava și Biroului Rutier Suceava, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu  pe raza satului Corocăiești, din comuna Verești, au observat un autoturism care se deplasa pe str. Rozelor direcția către drumul comunal 65. La observarea autospecialei de poliție, conducătorul autoturismului, a traversat D.C. 65, a pătruns pe str. Arinului unde a mărit viteza de deplasare cu scopul de a se sustrage controlului. Având în vedere aceasta situație, polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase, efectuând semnal regulamentar de oprire, însă șoferul autoturismului nu s-a conformat încercând să se sustragă.  Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, pe str. Prieteniei, reușind să reducă distanța dintre autospecială și vehicul. În aceste condiții, conducătorul auto a coborât de la volan și a fugit, cu scopul de a-și pierde urma. În acel moment acesta a fost interceptat și imobilizat de către polițiști.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Orașului Salcea, unde în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că șoferul este un bărbat vârstă de 35 ani, cu domiciliul în sat Corocăiești, comuna Verești care la momentul depistării se afla singur în interior. Conducătorul auto a fost verificat în baza de date și s-a constatat faptul că nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul a fost testat cu etilometrul rezultând o alcoolemie de 0,13 mg./l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1.650 lei. Totodată, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava