Șofer încătușat de polițiști după o urmărire în trafic prin Rădăuți. Bărbatul i-a înjurat pe polițiștii care l-au oprit

În cadrul acțiunilor de control efectuate săptămâna această conform Palanului de acțiune ”Road Safety Days”, un echipaj de politie din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliției Rădăuți care se afla pe strada Ștefan cel Mare din acest municipiu a efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă șoferul nu s-a conformat motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. În apropierea autogării, polițiștii au reușit blocarea autoturismului urmărit. Polițiștii au constat că în vehicul era doar șoferul, care a devenit recalcitrant, cu o atitudine ostilă în fața oamenilor legii, adresând injurii și expresii jignitoare.
Acesta a refuzat înmânarea actelor, fiind în continuare recalcitrant, motiv pentru care i-a fost indicat să coboare din autoturism. După ce a coborât din autoturism, în continuare a prezentat o atitudine agresivă, a refuzat înmânarea actelor, motiv pentru care a fost imobilizat la sol de către polițiști și încătușat.
Ulterior conducătorul auto a înmânat certificatul de înmatriculare al autoturismului, dovada asigurării, actul de identitate și permisul de conducere, ocazie cu care s-a constat că este un bărbat de 64 ani cu domiciliul în satul Frătăuții Vechi, posesor al permisului de conducere valabil .
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ și a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu a respectat semnalele polițistului cât și pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare polițiștilor, fiind aplicate amenzi în cuantum de 3480 lei, iar permisul de conducere a fost reținut.
Șofer încătușat de polițiști după o urmărire în trafic prin Rădăuți. Bărbatul i-a înjurat pe polițiștii care l-au oprit,