Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 26 octombrie, ora 2130, polițiștii au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Suceava despre faptul că pe str. Bogdan Vodă, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. La locul indicat a fost identificată o autoutilitară care intrase în coliziune cu gardul unui imobil, avariind totodată și un autoturism parcat și o țeavă de gaz. S-a procedat la identificarea conducătorului autoutilitarei, ocazie cu care s-a stabilit faptul că este un bărbat de 44 de ani din municipiul Suceava. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării aerului expirat conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au prelevat două probe de sânge la interval de o oră necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava