Concert pascal
MOPAN Suceava

În anul 480 î.Hr. Puternicul Xerxes, regele Persiei, cel mai mare imperiu pe care îl cunoscuse lumea, se hotărâse să-i înfrângă pe încăpățânații greci, care îl zdrobiseră pe tatăl său la Maraton, cu zece ani înainte. Atât de numeroasă era armata sa, încât i-a trebuit șapte zile și șapte nopți să traverseze Hellespontul.

Herodot ne spune că perșii numărau o armată de 2.500.000 de oameni, însă estimările moderne sugerează o cifră mai rezonabilă, de 200.000. Știind că Grecia întreagă se afla într-un pericol de moarte, o armată de 7.000 de hopliți (infanteriști) din mai multe orașe-stat grecești a fost trimisă în grabă să-i întâmpine pe invadatori, sub comanda regelui Spartei, Leonida.

Fără să țină seama de sorții care erau împotriva lui, Leonida a spus: „Dacă o iei după număr, întreaga Grecie nu se poate opune nici măcar unei părți din armata aceasta, însă dacă e după curaj, soldații pe care îi am îmi sunt de-ajuns”. Armatele s-au ciocnit la Termopile, într-una dintre cele mai eroice bătălii din istorie.

Termopile înseamnă „porțile încinse”, nume luat de la izvoarele fierbinți de sulf din apropiere. Este o trecătoare îngustă din munți, de numai 17 metri lățime, care lasă suficient loc de trecere pentru o singură căruță. De o parte se înalță peretele stâncos, în timp ce, pe cealaltă parte, se deschide un hău care coboară în mare. Armata persană era obligată să treacă prin acest loc îngust pentru a pătrunde în centrul Greciei. Chiar și înaintea bătăliei, acest loc avea conotații dramatice pentru orice grec, deoarece pe muntele învecinat Oeta murise Heracles, otrăvit de sângele unui centaur mort.

La vederea micii armate grecești, Xerxes i-a poruncit lui Leonida să depună armele, regele Spartei răspunzându-i provocator: „Vino să le iei”. În timp ce apărătorii așteptau începutul măcelului, un soldat speriat spuse că arcașii persani erau atât de numeroși, încât săgețile lor ar fi putut ascunde soarele. „În regulă”, i-a răspuns spartanul Dieneces, „atunci o să luptăm cu ei în umbră”.

În deschiderea bătăliei, regele persan le-a ordonat războinicilor săi medieni și cissieni să conducă atacul. Însă grecii, înarmați cu sulițe lungi și protejați de scuturile lor rotunde și mari, de coifurile cu creste și de apărătorile de gambe, le-au făcut față cu succes invadatorilor, care aveau sulițe mai scurte și apărători mai slabe, potrivite mai curând pentru lupta pe teren deschis, decât în defileul îngust de la Termopile.

În curând, Xerxes a fost obligat să recurgă la infanteria sa de elită, „Nemuritorii”, însă nici ei nu au reușit să avanseze împotriva îndârjiților apărători, care au măcelărit mii de dușmani în primele două zile ale acestei bătălii. Atât de mulți perși au fost uciși, încât a fost nevoie ca rândurile din față să fie împinse în luptă cu ajutorul bicelor.

Mai apoi a venit trădarea. Un trădător grec, Efialtes, sperând într-o recompensă bogată, i-a spus lui Xerxes de o potecă prin munte, pe care perșii ar fi putut să trimită trupe care să-i încercuiască pe greci. În cursul nopții care a urmat celei de a doua zi de lupte, Nemuritorii au început să-și croiască drumul către spatele poziției grecilor. Când Leonida a aflat că perșii se apropiau din spate, i-a trimis acasă pe toți războinicii greci, mai puțin cei 300 de spartani ai săi, să-și apere orașele. Pe urmă s-a așezat cu oamenii săi să mănânce pentru ultima oară, ordonându-le sumbru: „Mâncați bine de dimineață, căci diseară vom mânca în Hades”. Era hotărât să lupte până la ultimul om.

La ora 9 dimineața, în a treia zi a luptelor, spartanii, hotărâți, au pornit la confruntarea finală, în sunetul trâmbițelor. Deși au luptat cu îndârjire, au fost copleșiți în curând, Leonida aflându-se printre primii căzuți. În cele din urmă, cei care au mai scăpat s-au predat pe un mic deal. Herodot ne povestește că „au luptat ca turbații, fără să se gândească la viețile lor… Majoritatea își pierduseră deja sulițele și i-au hăcuit pe persani cu săbiile… s-au apărat cu pumnalele…și cu mâinile și dinții… în timp ce perșii, care veniseră ocolind muntele, au închis cercul”. Dar, în ciuda luptei crâncene, în curând toți cei trei sute de spartani zăceau morți. Furios din cauza rezistenței spartanilor, Xerxes a crucificat trupul fără viață al lui Leonida, i-a tăiat capul și l-a pus în vârful unui stâlp.

Herodot ne spune că spartanii au omorât 20.000 de perși la Termopile, fără îndoială o exagerare, dar, în orice caz, nu suficient de mulți pentru a împiedica invazia persană a interiorului Greciei și cucerirea Atenei. Grecia a fost salvată nu de Termopile, ci de victoria navală de la Salamina, din cursul lunii următoare.

Pe micul deal pe care spartanii au rezistat până în ultima clipă, grecii au ridicat un monument, de mult dispărut, cu o inscripție purtând cuvintele lui Simonides din Ceos:

„Mergi, străine, și spartanilor care te-ascultă le spune,

Că aici, supuși legii lor, am căzut”.

Tot la 20 august:

1625: Se naște dramaturgul francez Pierre Corneille.

1940: Bolșevicul rus Lev Troțki este asasinat în Mexic la ordinul lui Stalin.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Spartanii sfidează perșii la Termopile, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava