Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri la ora 11.38, având în vedere planul de acțiune comun întocmit între Poliția orașului Vicovu de Sus și SPF Brodina pentru derularea acțiunii BLOCADA, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, pe DJ209G, de pe raza comunei Brodina, sat Falcău, polițiștii au observat în trafic un autoturism ce circula peste limita legală de viteză. S-a efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismlui, șoferul fiind identificat în persoana unui bărbat de 34 ani din Straja. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza a rezultat că șoferul figurează cu mențiuni privind permisul de conducere, respectiv „Cu resticții- reținut”, mențiune din data de 31.03.2022, pentru săvârșirea infracțiunii de „Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” faptă prev. și ped. de art. 337 din Codul penal. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest etilometru rezultând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât existau suspiciuni cu privire la consumul de substanțe interzise, șoferul a fost întrebat dacă se supune testului cu aparatul drugtest, ocazie cu care acesta a refuat testarea cu aparatul drugtest, însă a fost de acord cu prelevarea de mostre biologice în vederea verificării existenței de substanțe psihoactive. Șoferul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuţi în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea existenței în corp de substanțe psihoactive.  Totodată, șoferului i-au fost aplicate 4 sancționat conform OUG 195/2002 în valoare de 2.030 lei, fiind reținut certificatul de înmatriculare a al autoturismului pentru lipsă ITP. S-a întocmit dosart penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”, urmând ca la sosirea buletinului de analiză toxicologică să se analizeze oportunitatea extinderii urmăririi penale și pentru alte fapte și înaintarea dosarului cu soluție procedurală către unitatea de parchet.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava