Concert pascal
MOPAN Suceava

Are doar 18 ani și este pasionat de chitară. Vine din Dondușeni-Republica Moldova și vrea să  se afirme pe piața muzicală românească. Este vorba de Ștefan Albu, un băiat plăpând dar cu un talent și o energie debordante și o maturitate pe care mulți nu o au la vârsta lui. Cei care au trecut pe la evenimentele prilejuite de Zilele Sucevei l-au putut vedea în concert recitalul său de pe scena din centrul municipiului fiind unul foarte apreciat de public.

”A fost o onoare de a cânta în fața PF Damaschin”

A impresionat și în Cetatea de Scaun a Sucevei acolo unde  la inițiativa deputatului Ioan Bălan a interpretat două melodii patriotice în fața PS Damaschin Dorneanu la finalul parastasului voievozilor. Iată cum relatează Ștefan Albu întâlnirea cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților . ”Am ajuns acolo cu suportul și cu ajutorul domnului deputat Bălan Ioan care mi-a propus și am fost de acord. Mi-a părut o idee foarte bună pentru că mereu cumva sunt și dintr-o familie religioasă și pentru mine oricum religia înseamnă ceva mult și mai ales chiar a fost o mare onoare de a-l cunoaște pe PS Damaschin care este o persoană deosebită și pe care o respect și chiar a fost o onoare de a cânta. A fost un eveniment religios și am ales două piese patriotice. De asta piesele patriotice erau singurele care mergeau dar în același timp erau și de context. Am cântat ”Cât trăim pe-acest pământ” și ”Cântec de unire”  fiind în Cetatea de Scaun și oricum acolo s-a discutat foarte mult despre domnitori, despre trecutul nostru ca popor și piesele astea cred au făcut frumos. Au terminat acest tablou. A fost ce trebuie”. Ștefan Albu va cânta și la Mănăstirea Putna, duminică, 2 iulie, când va fi prăznuit Ștefan cel Mare și Sfânt. ”Duminică 2 iulie o să am șansa de a merge la Putna unde e o mare sărbătoare și sper și acolo cumva prin piesele pe care le voi interpreta din nou publicul să le perceapă, să le înțeleagă și să ajungă ideea principală la public și la sufletul lui pentru că da oricum muzica are scopul ăsta de a ajunge la suflet. Dacă nu ajunge acolo nu cred că mai are sens muzica”.

”Cântecele astea patriotice au un loc așa aparte la mine în suflet și ele vor rămâne un capitol foarte important din viața mea și din cariera mea”

Patriotismul are un loc aparte în sufletul și ființa tânărului artist din Republica Moldova de aceea cântecele patriotice se vor regăsi permanent în programul său. ”Când eram mic și am început colaborările astea muzicale la momentul acela piesele astea patriotice în interpretarea unui copil ajungeau foarte bine la public și de asta la momentul acela înțelesesem că cu asta trebuie să mă ocup și asta trebuie să dezvolt pentru că oricum ideea asta de patriotism nu cred că moare vreodată. Oricum, poporul trebuie să știe trecutul și trebuie să-l promoveze și în același timp să-l respecte. De asta chiar dacă în ultimul timp am început să abordez și alte stiluri muzicale și să cânt în engleză. Oricum,  cântecele astea patriotice au un loc așa aparte la mine în suflet și ele vor rămâne un capitol foarte important din viața mea și din cariera mea”, a spus Ștefan. Ștefan Albu este deja un nume în Republica Moldova. ”La Chișinău am avut șansa să cânt și cu Alex Calancea Band și cu Vali Boghean și cu Orchestra Simfonică de Tineret din Republica Moldova și au fost niște experiențe pe scene mari precum Piața Marii Adunări Naționale , Palatul Național. În Republica Moldova chiar am avut șansa de a cînta pentru oameni și la nivel mare”, a relatat artistul.

”Mă aplec până la pământ pentru părinții mei pentru cele ce au făcut și câte au jertfit ei pentru mine”

Ștefan Albu dezvăluie că dragostea pentru chitară a apărut la 12 ani atunci când a primit un asemenea instrument cadou de la o rudă. ”Chitara a apărut foarte spontan la 12 ani. A fost un cadou de la o rudă. Chiar nici nu mă gândeam la chitară pentru că studiam în perioada aceea și vioara și pianul și chiar nu mai aveam timp dar a fost cred cel mai bun și cel mai potrivit la momentul potrivit cadou din viața mea pentru că mi-a schimbat viața dar și parcursul și îi datorez foarte mult acestui instrument care e cel mai bun prieten al meu”. Artistul moldovean are un adevărat cult pentru  părinții săi fără ajutorul cărora nu ar fi ajuns aici. ”De când sunt mic părinții au fost alături de mine și m-au ajutat. Tata de mic a fost un fel de impresar și mereu mă susținea pentru că atunci când ești mic unele chestii poate nu le înțelegi dar am avut mereu marele noroc de a avea niște oameni alături de mine pe care îi respect și le mulțumesc și chiar mă aplec până la pământ pentru părinții mei pentru cele ce au făcut și câte au jertfit ei pentru mine”.

Ce va face în viitor Ștefan Albu? ”Anul viitor termin  liceul. Muzica oricum va rămâne în viața mea indiferent ce aș alege. Totuși cred că voi alege o universitate cu un alt domeniu dar în același timp în particular o să încerc muzica să o dezvolt pentru că niciodată nu există o finalitate în acest domeniu. Vorbim de dezvoltarea în muzică pentru că muzica e foarte vastă are foarte multe subcapitole care cred că nimeni în lume asta încă nu le-a descoperit. Adică muzica e în continuă formare și de asta nu cred că vreodată se va termina studiul ăsta”.

Tânărul cântăreț din Republica Moldova care a adus fiorul patriotic la Suceava, impresionând publicul dar și pe PS Damaschin Dorneanu (foto), 9.7 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.7/10 (6 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava