Concert pascal
MOPAN Suceava

Taxele și impozitele locale aferente anului 2022 nu vor fi majorate în municipiul Suceava, a anunțat miercuri primarul Ion Lungu. ”Acestea vor fi aceleași ca în 2021, pe anumite categorii fiind chiar diminuate cu 1 sau 2 lei, datorită calculelor cu zecimale”, a spus primarul, care  precizat că în prezent se lucrează la fundamentarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor. ”Vom aplica, conform legii, indexarea obligatorie cu rata inflației, care a fost de 2,6%, iar pentru a menține taxele la nivelul anului 2021, vom aplica o reducere cu aceeași valoare în aceeași ședință de consiliu local”, a mai arătat Lungu.

Spre exemplu pentru o garsonieră sucevenii vor plăti 82 de lei la fel ca în 2021, pentru un apartament cu două camere 147 de lei, cu un leu mai puțin față de anul acesta pentru unul cu trei camere 213 lei cu un leu mai puțin față de 2021 iar pentru un apartament cu patru camere 245 de lei cu 2 lei mai puțin față de anul acesta.

Ion Lungu a subliniat că este al zecelea an consecutiv când taxele și impozitele locale nu cresc la municipalitatea suceveană.  ”Strategia Primăriei Municipiului Suceava este de a crește masa fiscală, numărul de roluri fiscale, cum s-a întâmplat în ultimii ani și nu de a crește taxele și impozitele locale. Veniturile proprii  la 9 luni în 2021 sunt mai mari cu 10% față de cele din 2020 și cu 13% mai mari ca în 2019 când a fost un an normal”, a mai arătat Ion Lungu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava